23, octombrie, 2017
Breaking News:

Criminologul Federico Varese a venit în Alexandria pentru a afla cine a vândut Catedrala pe Internet

varese3Carmen Dumitrescu
E posibil să credem că nu sunt prea multe realizări notabile în judeţul Teleorman. Şi e la fel de posibil să nu fim foarte departe de adevăr. Dar judeţul nostru are unele caracteristici, negative din păcate, care îl aduc în atenţia cercetătorilor internaţionali. Şi cea mai proeminentă dintre trăsăturile judeţului este aceea că Alexandria a fost, din punct de vedere infracţional, primul oraş din România care a descoperit infracţiunile cibernetice. Astfel, în perioada 1996 – 2004, Alexandria a fost “centrul” României în materie de hoţie pe Internet iar mitul vânzării Catedralei de către hackeri a ajuns chiar şi la urechile crimonologilor de la Oxford. Pentru a afla mai multe despre fenomenul infracţional menţionat, profesorul de criminologie Federico Varese, autorul cărţii “Mafia rusească”, premiată în anul 2002 cu premiul Ed Hewitt al American Association for the Advancement of Slavic Studies, a vizitat săptămâna trecută Alexandria pentru a afla mai multe despre “virtuţile” infracţionale ale hackerilor alexăndreni. Cu acest prilej, profesorul de criminologie al Universităţii Oxford a divulgat, în exclusivitate, ziarului Liber în Teleorman câteva detalii despre cercetările sale ştiinţifice efectuate în sânul mafiei ruseşti, dar şi intenţia sa de a scrie o lucrare despre fenomenul infracţionalităţii cibernetice din Alexandria şi Râmnicu Vâlcea, acestea fiind principalele puncte nevralgice din România în domeniul criminalităţii informatice.
“Mi-am dorit să studiez democraţia şi am ajuns să studiez criminologia”
Activitatea academică a lui Federico Varese este cunoscută în toată lumea iar de când a devenit profesor al Universităţii Oxford îşi sprijină studenţii în realizarea unor lucrări sociologice, legate de consecinţele unor acţiuni anti-sociale. Vizita sa la Alexandria a avut, în mod cert, legătură cu faima hackerilor alexăndreni, cunoscuţi pentru abilitatea lor de a face mulţi bani din naivitatea celor de peste hotare. În acest sens, numele oraşului nostru va apărea într-un tratat de specialitate, realizat acum de către specialişti în criminologie. În ceea ce priveşte pasiunea sa pentru acest domeniu de interes, Federico Varese a declarat că totul a pornit de la fascinaţia lui pentru valorile democratice. Ulterior, constatând că democraţia şi-a adus contribuţia la amplificarea fenomenelor infracţionale, omul de ştiinţă s-a focusat pe crima organizată: “Când eram copil, mi-am dorit să devin scriitor… Îmi doream să scriu romane şi cărţi de poezie. Apoi, când am ajuns la Universitate, la începutul anilor 90, Uniunea Sovietică se clătina şi democraţia începea să răsară, aşa că am fost foarte fascinat de începutul democraţiei. Am vrut să studiez acest fenomen. Din nefericire, democraţia a venit la pachet şi cu o amplificare a criminalităţii. Aşa că aş putea spune că am devenit criminalist din greşală. Mi-am dorit să studiez democraţia şi am ajuns să studiez crimonilogia.”
În vizită la un mafiot rus…
Lucrarea principală a criminologului italian este, aşa cum am menţionat şi anterior, “Mafia rusească”. Puţini ştiu, însă, că respectiva carte este rezultatul convorbirilor dintre criminolog şi un şef al unei organizaţii mafiote din Urali, care a acceptat provocarea omului de ştiinţă din… curiozitate: “Experienţa din Rusia a fost fascinantă. Am locuit vreme de un an într-un oraş din regiunea Uralilor, la graniţa cu Siberia. Acolo l-am cunoscut pe şeful unei organizaţii mafiote. Era un om autoritar şi carismatic, în vârstă de aproximativ 40 de ani. Am remarcat faptul că el şi cei din organizaţia lui aveau multe tatuaje, chiar şi pe degete şi pe părţile intime. Asta, pentru că în mod tradiţional, criminalii ruşi petreceau multă vreme în închisoare, timp în care îşi scriau povestea de viaţă pe trup. Trupul spunea o poveste. La fiecare nouă condamnare, îşi mai desenau un tatuaj pe trup. Se tatuau în închisoare şi o făceau într-un mod foarte rudimentar. Cei care se îmbolnăveau din cauza asta, mureau. Îşi tatuau chiar şi pielea fină a pleopelor, ceea ce era extrem de dureros. Cred că a acceptat să se întâlnească cu mine, pentru că era curios să se întâlnească cu cineva din exterior. Persoana care m-a prezentat lui era o persoană de întredere a lui şi cred că era foarte interesat de idee. Dar când l-am cunoscut mi-a zis: “Nu-mi spune nimic din ce am putea şti doar noi doi!” Am vrut să ştiu ce crede despre lume, despre Rusia. Era o persoană morală, în felul lui. Morală, în interpretare mafiotă, evident. Ura statul şi guvernarea, aşa că considera că moralitatea e de partea lui. Aceştia nu sunt doar criminali, sunt criminali cu un cod al onoarei. Ei cred că au un cod al onoarei. Îşi spun “criminali legali”.
Partea utilă a infracţionalităţii
Deşi asta nu se prea spune public, existenţa organizaţiilor infracţionale este adeseori benefică pentru anumite persoane. Şi aici discutăm despre oameni de afaceri, oameni influenţi, toţi în căutarea unui mod de a elimina concurenţa. Federico Varese a înţeles acest lucru şi crede în continuare că sistemul tolerează infracţionalitatea pentru a servi unele interese particulare ale unui număr mic de persoane: “Avem mafie şi în Italia, dar mafia italiană mi se părea plictisitoare. Eu mi-am dorit să călătoresc şi de aceea am plecat în Rusia, însă în cea de-a doua carte a mea am studiat mai mult mafia italiană şi migraţia organizaţiilor mafiote în Europa. Pregătesc acum o nouă carte despre mafie, comparând mafia din Japonia, Hong Kong, Sicilia şi Rusia. Oricum, codul onoarei există în toate organizaţiile mafiote, diferenţele fiind preponderent culturale. Ei cred despre ei înşişi că nu sunt criminali, ci oameni morali în felul lor. Şi atunci când cineva intră în mafie trece printr-o iniţiere şi atunci află codul onoarei. Asta e şi mafia, prin definiţie: un sistem separat de interese şi norme. Nu vreau să fiu înţeles greşit: nu sunt băieţi de treabă. Ei ucid. Dar nu sunt simpli criminali, sunt criminali cu scop organizaţional. Ei oricum sunt toleraţi de sistem. Un lucru pe care oamenii nu-l înţeleg despre mafie e acela că mulţi oameni au de profitat de pe urma lor. Ei sunt utili pentru unii oameni, pentru persoane influente sau bogate, pentru că duc la capăt nişte interese şi pentru că reduc competiţia pentru oamenii de afaceri. ”
Mitul Catedralei vândute de hackeri face înconjurul lumii
Despre vânzarea Catedralei “Sfântul Alexandru” din Alexandria se discută şi acum în termeni incerţi. Desigur, mulţi spun că povestea a început dintr-o glumă care a prins foarte bine la publicul larg. Acum, însă, e dificil de spus dacă la baza glumei a stat sau nu vreun element concret. Cert este că despre hackerii alexăndreni s-a auzit peste tot şi, din punctul de vedere al cercetătorilor internaţionali, Alexandria este interesantă strict din perspectiva unui pionierat în domeniul criminalităţii cibernetice. De altfel, se pare că vom citi despre vânzarea Catedralei din Alexandria într-un viitor tratat Oxford. Un impact similar are şi oraşul Râmnicu Vâlcea, a cărui faimă în domeniul infracţionalităţii cibernetice o depăşeşte acum pe cea a Alexandriei: “Mă interesează acum criminalitatea cibernetică, aşa că am ales să vin în România pentru o săptămână şi am auzit că Alexandria era prin anii 90 un centru al criminalităţii cibernetice, aşa că am venit aici să aflu mai multe. Dar, de asemenea, mi-am dorit foarte tare să văd România, pentru că am auzit că aici s-au schimbat multe lucruri de la căderea comunismului şi până acum. Sper chiar să aflu mai multe aspecte despre infracţionalitatea cibernetică de aici şi să aflu istoria acestui tip de infracţionalitate în zona Alexandriei. La fel de mult mă interesează fenomenul şi în Râmnicu Vâlcea. ”
Între timp, numărul infracţiunilor de acest tip s-a diminuat la Alexandria, mulţi dintre hackeri preferând să plece din oraşul lor de baştină. Însă notorietatea lor rămâne vie şi o depăşeşte, din păcate, pe cea a unor mari personalităţi ale zonei, care au avut ceva de oferit comunităţii lor. Partea bună e că s-a auzit şi de Alexandria la Oxford. Despre partea proastă nu mai comentăm, fiind de la sine înţeles că infracţionalitatea cibernetică nu este tocmai un domeniu prin care vrem să fim reprezentaţi în lumea întreagă.

Lasă un răspuns