25, februarie, 2018
Breaking News:

Copiii de la Centrul Social “Sfântul Spiridon” din Negreni au nevoie de sprijinul nostru pentru a primi zilnic o masă caldă

negreniCarmen Dumitrescu

În satul Negreni din comuna Tătărăștii de Jos, oamenii trăiesc în sărăcie și neputință. Pentru a contracara această situație, niște oameni ai Bisericii, devotați ideii că toți cei animați de bune intenții trebuie să se sprijine între ei pentru a trăi normal, au luat decizia de a construi un Centru Social la Parohie, în cadrul căruia să funcționeze o cantină socială, o sală de activități pentru copii, un birou de mediere, două cabinete medicale și două dormitoare. Construcția Centrului “Sfântul Spiridon” a început la inițiativa preotului Bogdan Cristian Danu, care reușește, în ciuda multiplelor lipsuri și impedimente, să se lupte pentru speranța sa. În acest moment, din viitorul centru social din Negreni funcționează numai cantina socială, unde în jur de 80 de persoane, în majoritate copii, dar și unii vârstnici, primesc în fiecare zi câte o masă caldă, ceea ce pentru ei nu e puțin lucru. Ba dimpotrivă, acea masă caldă este în unele cazuri, cam singura masă a zilei. Preotul Bogdan Cristian Danu ne-a mărturisit că asigurarea acestei mese calde este o sarcină foarte dificilă pentru el, așa că are nevoie de sprijin , constând în orice (materiale de construcție, produse de curățenie), dar mai ales alimente: “Orice ajutor e binevenit. Avem nevoie de alimente, produse de curățenie sau materiale de construcții. Nu putem reuși să continuăm fără oameni cu suflet. Avem clădirea cea nouă ridicată la roșu și urmează să o închidem cu uși și ferestre, dar urgența constă în a asigura alimentele atât de necesare pentru masa de fiecare zi. Tocmai ce m-am întors de la Locurile Sfinte din Israel unde am fost cu un grup de credincioși și unde m-am rugat ca Maica Domnului să nu mă lase și a pot continua acest proiect.  De la începutul anului școlar (12 septembrie) am început sa oferim o masă caldă în fiecare zi la cantina socială –  aproximativ 80 de porții – și avem nevoie de susținere. Toți copiii vin zilnic când ies de la școală și servesc o masa caldă la cantină în trei serii la care se adaugă bătrânii singuri. Unii vin la noi, altora le ducem noi acasă. Avem și activități educative.”

Povestea frumoasă a altruismului poate continua la Negreni numai dacă fiecare dintre noi înțelege importanța implicării. Sprijinul pe care noi trebuie să-l acordăm acestor copii este minimal. El poate să se rezume la o sacoșă cu pâine sau la o pungă cu orez. Pentru că oferind fiecare câte puțin, le putem asigura acestor copii șansa de a nu mai trăi cu gândul că nu vor avea ce să mănânce, ci se vor concentra asupra activității lor școlare. Cea mai inteligentă investiție este aceea de a le acorda credit copiilor, de a-i ajuta atunci când au nevoie, pentru că peste ani, chiar dacă nu primim înapoi nici măcar o mulțumire formală, am putea vedea totuși, roade inestimabile, în personalitățile unor oameni puternici, frumoși și capabili să contribuie la dezvoltarea unor comunități întregi.

Lasă un răspuns