11, decembrie, 2017
Breaking News:

Constantin T. Ciubotaru: „Am îmbrăcat zeflemeaua oltenească în haină moldovenească, în sensul că plesneam, fără a jigni, fără a umili, dar destul ca să las urme”

interviu CiubotaruCarmen Dumitrescu

A fi scriitor în Teleorman este adeseori un fel de luptă cu morile de vânt. Din fericire, inspirația vine ușor, pentru că spectacolul absurd te îndeamnă adesea să defulezi, construind lumi în care lucrurile par să aibă o logică. Pentru Constantin T. Ciubotaru, bucovinean de origine, experiența Teleormanului s-a dovedit a fi plină de consecințe literare. La momentul acesta, scriitorul se poate mândri cu faptul că și-a pus semnătura pe zeci de cărți, majoritatea autobiografice, având ca punct de referință realitatea unui regim totalitarist. Trecut și încă viu în prezentul teleormăneanului de peste tot. Constantin T. Ciubotaru a luptat ani la rândul cu sistemul, și-a manifestat liber și viu îndârjirea, iar acum el este unul dintre scriitorii de referință ai Teleormanului, dar și al tuturor locurilor din țară unde l-au purtat scrierile sale. Pentru a înțelege felul în care se vede lumea de la înălțimea Cuvântului scris, l-am contactat pe scriitor și i-am propus un dialog pe această temă. Rezultatul? O discuție plină de învățăminte, utile oricăruia dintre noi și necesare mai ales celor care încă respectă cultura într-un județ care pare să trăiască într-un trecut sumbru… O discuție ca o oglindă… Dar nu una deformată, precum cele mai multe dintre oglinzi. Ci clară și oarecum împăcată cu ceea ce reflectă, într-o lume în care sensurile profunde obișnuiesc să tacă…

Reporter: Când și cum a descoperit C.T.C. dragostea pentru Cuvânt?

C.T.C.: Liber în Teleorman!? De ce nu? Superb oximoron! Mai clar, în  sau la ce anume  suntem liberi? Deocamdată se pare că avem ”liber” să răspundem la niște întrebări. Și o fac mulțumindu-vă, domniță, pentru că ne-ați băgat în seamă. Când și cum am descoperit dragostea pentru cuvânt? În copilărie, (nici acum) nu am fost un forțos. Cuvântul era pentru mine măciuca prin care am pălit  crezuții dușmani și tot din cuvinte mi-am făcut  zale de apărare. Un exemplu: la liceu eram opriți de încrezuții mahalagii constituiți în găști care ne murdăreau șepcile, ne stropeau sau scuipau uniformele. Un pluton oprea pe câte un elev cu întrebarea: Bă, tu ești licean? Răspunsul era da. Eu : ”De ce întrebați? Replica lor: Fiindcă n-ai mutră. Eu:”Dar voi sunteți proști? Fiindcă aveți mutre!”. Apoi am ”descoperit” că prin cuvinte îmi pot crea o lume imaginară, că citind ”cuvintele” din cărți puteam cunoaște lumea. Cuvântul a fost singurul mijloc prin care, în calitatea de profesor am reușit să determin peste 40 de elevi de la Liceul Economic din Roșiori să devină umaniști, adică profesori de limba română sau alte limbi, judecători, ofițeri, preoți. Obligându-i să citească am făcut din foștii elevi oameni capabili să se implice în activitatea de coordonare  și îndrumare.

R. Care au fost circumstanțele care v-au adus în Teleorman?

CTC: Repartiția guvernamentală la revista ”Viața studențească”. Fără experiență de viață și pile am acceptat să lucrez în învățământ fiindcă posturile mi s-a tot spus, erau ”blocate”. Apoi am aflat că altul ”trebuia” să ia acest post, am acceptat regiunea București. Am redescoperit frumusețea muncii de profesor. Și  m-am ”măritat”. Am doi băieți și două fete, peste jumătate de secol de teleormănism,  peste 20,000 de foști elevi și peste 20 de cărți. Și mulți prieteni!

R. Cum v-ați adaptat la acest mediu știut fiind faptul că oamenii de aici nu seamănă foarte bine cu cei din Bucovina și Moldova?

CTC: Cinstit nici astăzi nu sunt un ”adaptat” Vorbeam cu amici aflat în aceeași situație. Sufletește rămâi legat de ”locul nașterii”, de părinți, frați, copilărie, școala elementară, prieteni de-o viață. Teleormanul nu-i nici Muntenia, nici Oltenia, poate de aceia ni se spune teleolteni. Menționez că am dat examen pentru a ocupa un loc de profesor la oraș. Așa am ajuns la Turnu Măgurele, unde, deși aveam numirea la fostul Liceu Unirea și completare la Agricol, am nimerit exact invers, cu doar o completare la liceu. Și o prezizare; Orele la proaspătul înființat liceu Agricol le avea o soție de inspector, care era studentă la Fără frecvență în primul an! Dar, subliniez, în Teleorman au fost și sunt oameni deosebiți: Domnul Florian Crețeanu îmi dădea ore la liceu, Inspectoratul mi le lua… Mi s-a reproșat pe față că-s venetic, că le-am luat pâinea. Și, ca să rezist, recunosc, m-am ”făcut” teleoltean. Replica mea: ”La examen pentru titularizare, cel de după mine a avut cu un 1,33 % mai puțin. Și era de pe aici”. Am îmbrăcat zeflemeaua oltenească în haină moldovenească, în sensul că plesneam, fără a jigni, fără a umili, dar destul ca să las urme. Și încă ceva: De la cel mai de sus, la omul de servici, lege: Fără pile! Fără ciubuc! Eram ”ciudățelul”  cu care nu se putea ”discuta”. Și, rareori numit profesor la examenele de admitere, la alte examene.

R. Ați spus că fiecare carte are drumul ei ”spinos”. Care este cartea de care v-ați atașat cel mai mult?

CTC: Frumos formulat ”Drumul spinos al cărților”.    Pentru mine afirmația are două laturi distincte:. Primul ar fi ”drumul” cărții până în 1989. Și altceva despre ”autostrada” cărții din zilelle noastre.

Nici voi face referire la alții. Drumul meu. Nepotul lui Eusebiu Camilar, recomandat lui Mihai Gafița, (A  făcut și un referat) la ceea ce trebuia să fie cartea de debut ”Zodia cumpenilor” . (A apărut în 2001). Predat la Editura Eminescu în 1965, dar ”Uitat acolo trei ani fiindcă E. Camilar a murit, iar prof. Gafița era plecat  din țară. În 1972 m-a sfătuit să depun manuscrisul (Cu B.T.) la Cartea Românească și cum Gafița a murit la cutremur, un teloltean m-a plimbat cu promisiuni câțiva ani, încât am abandonat visul la o carte. Aflasem că ar fi trebuit să renunț la dreptul de autor, am constatat că așa era. În 1998 cînd am debutat editorial în volumul antologic  ”Festin cu reverii nobiliare”,  Volumul ”Dreptul de autor” a preluat ceea ce se voia volumul de debut și alte povestiri( 2001).

Celălat aspect tot așa de ”spinos” pentru cărțile apărute în acești ani era legat de alte două aspecte: Difuzarea și recunoașterea cărții de critica literară actuală. Am adunat cronicile la cărțile mele. Sunt peste două sute în publicații locale, județene, naționale și în Canada, Spania, Anglia, Australia, Sua și alte țări unde apar reviste românești. Cartea cu cele mai multe cronici se numește ”Pitici pe creier!. Este cartea formării mele ca om și scriitor. Tradusă în spaniolă,  italiană (Câteva capitole), ba culmea și plagiată, ”Securiștii au fost extraterești” a fost premiată penru ”Umor”. Cărțile, copii de suflet își au fiecare un anume loc în inima creatorului lor!

R.Te poți atașa de spini?

C.T.C. Da te poți atașa de spinii scoși de alții din cărțile tale sau scoși de tine ca să te ”aricești” adică te ascunzi, ca  să te aperi de atacuri venite de cele mai multe ori din invidie, din realizările tale, despre care cred că li se cuveneau lor. Romanul ”Cobaii…” a fost desființat” de un zis amic, deși i-am trimis cele cinci exegeze apărute în publicații de prestigiu. Uneori scriitorul simte că-i ies spinii indignării. Ca să nu înțepe nevinovați, îi depune aurorului moral întrebând doar atât: ”Ai citit cartea? Dar te rog să fii sincer! Răspuns uluitor: ”NU și am făcut asta intenționat. Să vadă lumea că scriu și rău despre dumneata!”. No coment! Sau: Am cinci cărți publicate. Eu cred că-s mai valoroase ca ale dumitale. De ce nu m-au primit în USR? Păi nu eu am fost factorul decizional. De ce nu-i întrebați pe ei? Și acum, bomba: ”I-am întrebat și  m-au trimis să dau examenul de bacalaureat”! Am întrebat cui să-l dau, că tocmai am fost numit în comisie la sesiunea din toamnă!” Tot ”spini” cred că sunt anumiți factori de decizie care și-au abonat cinci nume de autori pe care-i rotește la premii. . Fenomenul poate fi și invers, nu contează pentru aceștia ”oamenii lor” sunt geniali.

R. Cum vi se pare mediul scriitoricesc din Teleorman și cum vi se pare că sunt spijiniți aici oamenii Cuvântului?

C.T.C. ”Mediul scritoriesc” din Teleorman este la fel ca peste tot în țară și lume. Despre ce ”sprijin” este vorba?  Cronici la cărțile mele au făcut vreo 85 de persoane ”pe sticlă”, în reviste, în 26 de cărți, la posturile de radio și televiziune locale sau naționale,  Sprijin să fie o singură Diplomă de la Direcția pentru Cultură din anul 2001 pentru proză? Eu am mai semnat 8(opt) romane, 5 (cinci) volume de proxă scurtă,  și alte volume diverse, plus două antologii realizate de subsemnatul pentru care am ”cerșit” luni bune sprijinul financiar. Efectiv ne-a mai sprijinit Casa de Cultură din Roșiori și odată la 3-4 ani primăria. Avem doi lideri politici  la nivel național. Vă sugerez să le puneți această întrebare, cu  referire directă la Roșiorii de Vede.

R. Drumul Cuvântului de la scriitor la cititor e adeseori complicat. Simțiți cî ați contribuit prin munca li forța Cuvântului dumneavoastră la construcția unui nou tip de spirit teleormănean?

 C.T.C.  O întrebare isteață, la care obiectiv nu se poate da un răspuns. Nu aș putea spune care e proporția dintre scrierile  inspirate din specificul regional  moldovenesc și cel de aici pentru că ”drumul cuvintelor ” e tare complicat și adevărata contribuție a unui scriitor o stabilesc urmașii.. Să nu uităm că sunt scrise în limba română și că autorul rămâne prin ce și mai ales prin cum a  spus ”altfel”, adică prin originalitate.

R. Ce proiecte viitoare pregătiți?

C.T.C. Proiecte viitoare?  Să zicem  că e vorba despre ce se află pe masa de lucru, adică în calculator. Două cărți în drum spre tipar. Un roman care , teoretic, ar putea fi socotit volumul al doilea la ”Securiștii au fost extratereștri: ”  numit ”Statui decapitate” și al doilea:”Cu cine mi-am mâncat moangele”, continuare la ”Fuduliile mele mintale”.

Intenționam să zbor pe Lună, Aș vrea să ajung în America, Mexic și Honolulu, unde am prieteni…  Să continui relațiile de parteneriat cu Asociații culturale și biblioteci din Suceava, Bacău, Focșani, Galați, Slobozia, Ploiești, Târgoviște, Râmnicul Vâlcea, Drobe, București.  Ca un fel de concluzie:: Liber în Teleorman?!

 

One comment

  1. Mi ati reamintit de perioada liceului(anii 90),si va multumesc. Nu l am avut ca si profesor,dar l am apreciat pentru umorul dumnealui,si nu numai. Multa sanatate ,dle Profesor!

Lasă un răspuns