21, iulie, 2017
Breaking News:

Consilierul local Ionuţ Neacşu se lăuda în raportul de activitate că… apare în emisiuni TV

neacsuCarmen Dumitrescu

De puţină vreme, numele lui Ionuţ Neacşu a devenit relevat pentru alexăndreni. Evident, ne referim la timpul scurs de la data în care a fost numit viceprimar al Alexandriei, pentru a consolida elita de tineri social-democraţi, promovaţi în funcţii de înaltă responsabilitate peste noapte. Înainte de a deveni viceprimar al Alexandriei, Ionuţ Neacşu era consilier local, fiind unul dintre cei mai calmi şi mai modeşti consilieri, încercând să nu iasă în evidenţă prin nimic, nici în sens bun, nici în sens rău. Ce vom remarca, încă de la început, însă, e faptul că Ionuţ Neacşu a ştiut să-şi păstreze modestia şi bunul simţ  mai ales după numirea sa în noua funcţie, acesta fiind întotdeauna un bun punct de plecare în analiza unui personaj politic, care şi-a propus să urce treaptă după treaptă într-o anumită ierarhie administrativă. Însă, nimeni nu e perfect… Şi asta o demonstrează raportul de activitate al consilierului local Ionuţ Neacşu, care constituie, de fapt, o compunere a unui elev nu foarte talentat, în cadrul căreia social-democratul, tânăr şi încă necopt, vorbeşte despre realizările sale în cadrul forului decizional, dar şi despre mândria de a fi consilier local: “Mă bucură şi îmi face o deosebită plăcere faptul că fac parte dintr-un grup de oameni, care, deşi provin din medii profesionale diferite, cu toţii avem acelaşi interes comun şi anume dezvoltarea municipiului Alexandria şi oferirea unor condiţii din ce în ce mai bune locuitorilor alexăndreni.” Departe de a ne emoţiona mândria tânărul consilier local de a avea o aşa mare responsabilitate, constatăm faptul că în raportul de activitate, acesta consideră că e necesar să-şi menţioneze apariţiile în emisiuni TV. E normal, credem noi, să te lauzi prietenilor că ai devenit suficient de important ca să fii invitat în emisiuni TV, dar să le treci în raportul de activitate pare inutil şi chiar amuzant. Astfel, Neacşu are grijă să menţioneze: “Am comunicat cu mass-media problemele de interes ale comunităţii şi cele privind activitatea de consilier, răspunzând prompt, cu declaraţii punctuale pe diverse probleme, acestea fiind demonstrate şi prin apariţia mea la unele emisiuni TV.” Între noi fie vorba, comunicarea cu mass-media  a fost întotdeauna o problemă a politicienilor teleormăneni, şi în special a consilierilor locali şi judeţeni, astfel că ne permitem să nu credem deloc în manifestarea autodescriptivă a lui Ionuţ Neacşu. Comunicarea cu mass-media nu înseamnă nici pe departe apariţia în emisiuni TV, dar dacă viceprimarul de acum şi consilierul de atunci crede că e atât de important să apari într-o emisiune TV , încât s-o treci în raportul de activitate, atunci nu putem decât să-i urăm succes şi carismă în viitoarele sale apariţii televizate. Până la urmă, statutul de politician ţi-l asigură şi pe acela de vedetă. Niciodată invers.

 

Lasă un răspuns