17, august, 2017
Breaking News:

Consilierii liberali și democrat-liberali alexăndreni vor absenta de la ședința festivă de sâmbătă

draghiciCarmen Dumitrescu

Orgoliile politice se întețesc și încep să aibă consecințe. Deocamdată formale. Astfel, printr-un comunicat de presă, semnat de Florin Titirișcă și George Drăghici, Alianța Creștin Liberală PNL-PDL Alexandria anunță că niciunul dintre consilierii locali ai celor două partide nu vor lua parte la ședința festivă de sâmbătă: “Alianţa Creştin-Liberală PNL-PDL Alexandria, informează, pe această cale, cã reprezentanţii noştri în Consiliul Local al Municipiului Alexandria, nu vor participa la sedinţa festivă care se va desfãşura sâmbătă 30 August 2014. Această decizie se datoreazã abordării discriminatorii şi a lipsei totale de transparenţã şi comunicare a administraţiei publice locale faţã de solicitările noastre privind amplasarea a douã corturi în vederea strângerii de semnãturi pentru candidatul  nostru la Preşedinţia României, Dl. Klaus Iohannis. Considerăm că acest tip de comportament constituie o încălcare a practicilor democratice şi libertăţii de exprimare, prin limitarea drepturilor cetăţenilor de a-şi exprima opţiunea de susţinere a candidatului dreptei la Preşedintia României. Ne exprimăm convingerea că dumneavoastrã, cetãţenii oneşti ai acestui municipiu, veţi sancţiona prin vot acest comportament nedemocratic şi contrar intereselor cetãţeneşti.”

Mai mult, consilierul local, Florin Titirișcă ne-a declarat, în exclusivitate, că acest comunicat de presă, prin care Opoziția anunță neparticiparea la evenimente de interes general a derivat dintr-o “intenție bună”, în speranța că, în cele din urmă, autorizația cerută municipalității pentru amplasarea corturilor va fi primită și lucrurile vor intra în normal.

 

Lasă un răspuns