17, iulie, 2018
Breaking News:

Condamnat în Teleorman

Carmen Dumitrescu

Tu cum te simți în Teleorman? Liber sau înlănțuit? De exemplu, când mergi la spital să verifici dacă totul în e în regulă și afli, încă de la poarta instituției, că pentru a te lămuri o să fie necesar să plătești jumătate din pensia sau salariul pe o lună? Sau când mergi la primărie să-ți plătești taxele și impozitele, sacrificând zeci de minute din timpul tău, și așa puțin, pentru a fi un bun cetățean, susținând un buget local, din care sunt plătite afacerile prietenilor de politicieni. În interesul tău, evident. Că pe al lor îl rezolvă chiar din ziua semnării contractului. Ce dacă tu ai cartierul ca după bombardament vreo doi ani? Important e că politicianul ți-a arătat schița finală a proiectului de reabilitare. Așa te poți plimba prin nisip și moloz, imaginându-ți borduri noi, bănci proaspăt vopsite și pergole pe care se cațără vreo plantă ornamentală. Adevărul e că, dacă ai puțină imaginație, poți trăi liniștit în Teleorman. Dar nu despre liniște e vorba acum. Ci despre liberi și condamnați.

Tu cum te simți în Teleorman? De pildă, atunci când te trezești cu citație de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru că ai scris pe Facebook că nu mai suporți „balena comunitară” care îți mănâncă banii și somnul? Sau atunci când te abții din a-ți spune deschis punctul de vedere pe rețelele de socializare, ca să nu ți se spună cumva la muncă să încetezi cu prostiile și să-ți vezi de treaba ta? Sau atunci când te saturi să mai suporți și vorbești cu presa, pentru ca ulterior să fii chemat la Comisia de Disciplină? Sau atunci când vrei să mergi la teatru, dar știi că nu vei găsi niciunul pe o rază de 90 de kilometri? Sau atunci când vrei să citești o carte, dar nu găsești în județul tău nicio librărie? Sau când îți cere copilul bani de ciocolată și tu îi dai, cu teama că mâine n-o să mai ai de pâine?

Nu-i așa că te simți condamnat? Cu mâinile legate? Deși n-ai dat în cap nimănui, n-ai furat nimic, n-ai mințit pe nimeni… Poate doar pe tine însuți, dar asta nu e amendabil din punct de vedere juridic. Și atunci te uiți mai sus… Poate că acolo, sus, vezi conacul lui Dragnea, vila lui Tăbăcitu, moșia lui Nițulescu, apartamentul lui Drăgușin din centrul capitalei etc… Dar ei nu sunt acasă… Ei își permit să aibă case în care nu locuiesc, în timp ce tu abia îți plătești chiria. Ei pot merge oricând la teatru. Pot cumpăra ce cărți vor. La spital li se deschid toate ușile. Și nu-i costă. Că puterea ține loc de carte de credit. Nu-și irosesc timpul stând la cozi. Nici la instituții și nici la pâine.

Și atunci cine e liber și cine e condamnat? Realitatea tragică în care ne mișcăm ne dă o singură lecție, pe care noi nu vrem s-o citim în cheie corectă: libertatea e a celui care și-o permite. Libertatea de a fi sănătos, de a fi cult, de a fi informat, de a fi vocal, de a fi liniștit – toate aceste fețe ale libertății costă. Și, până una alta, bani au doar cei care ar merita condamnări. Măcar morale… Din păcate, liber prin Teleorman umblă numai Dragnea. Și ai lui… Noi, ceilalți, suntem niște condamnați. Deși n-am dat în cap, n-am furat, n-am înșelat și n-am falsificat. Deși ne-am născut și noi cu speranța că vom fi liberi. Dar în Teleorman libertatea a apus din clipa în care primul infractor și-a spus politician și s-a apucat să țină discursuri mincinoase despre locuri de muncă la puterea a treia.

Și totuși… dacă stai să te gândești… tu cum te simți în Teleorman?

Lasă un răspuns