23, octombrie, 2018
Breaking News:

Comuna Tătărăștii de Jos rămâne fără primar. Adrian Pătrașcu a pierdut procesul cu ANI

Monica Vasilescu

primarie tatarastii de jos 1Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, printr-o hotărâre definitivă, că primarul de la Tătărăștii de Jos a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, astfel încât, potrivit legii, își va înceta mandatul înainte de termen.
Instanța a respins, ca nefondat, recursul declarat de Pătraşcu Marian Adrian împotriva sentinţei civile nr. 1620 din 22 mai 2014 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Definitivă.
Potrivit Agenției Naționale de Integritate (ANI), Marian Adrian Pătrașcu, primar al comunei Tătărăștii de Jos, s-a aflat în stare de incompatibilitate începând cu data de 21 iunie 2012, întrucât a deținut, simultan, funcția de primar al comunei Tătărăștii de Jos și calitatea de comerciant persoană fizică.
În aceeași situație este în momentul de față și primarul de la Răzmirești, Stan Briceag, care a pierdut recent procesul cu ANI. Având în vedere că mai sunt doar trei luni până la alegerile locale, iar comunicările soluțiilor date de instanțe nu se eliberează foarte repede, este posibil să nu mai fie nevoie de ordinul prefectului privind încetarea mandatului primarilor prinși în incompatibilitate.

Lasă un răspuns