20, iunie, 2018
Breaking News:

Clotilde Armand, la Alexandria: ”Noi nu ne amestecăm în politică pentru bani, ci pentru a avea fiecare ceva de spus, așa cum presupune democrația”

Monica Vasilescu

img_0855Faptul că Uniunea Salvați România își dorește să fie o alternaivă la clasa politică actuală nu este un lucru nou. Au mai fost partide politice mici de la care am auzit multe lozinci legate de reformare, dar nu a trecut mult timp și s-au aliat cu granzii politicii, la umbra interesului național. Spre deosebire de alții, reprezentanții USR își aleg cu atenție colegii de luptă și nu primesc în rândurile lor politicieni al căror CV este deja cunoscut. Asta a declarat Clotilde Armand, vicepreședintele USR, la Alexandria, aici unde a spus că nu intenționează să facă alianțe pre sau post electorale cu niciun partid parlamentar. Aceasta, însoțită de Vlad Gheorghe, reprezentant zonal al USR, de Nicușor Lina și Sergiu Iordan, fruntași ai grupului de inițiativă format la nivel de Teleorman, a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a expus programul partidului și oamenii implicați în punerea lui în aplicare. ”Atunci când am pornit la drum, am avut speranța că vom găsi în fiecare județ o organizație. Cu toate acestea, suntem foarte atenți să nu pătrundă oricine în filialele noastre. Considerăm că, în ultimii ani, oamenii nu au dus lipsă de personalități, ci de caractere, de orientare, de cinste. Oamenii de aici au nevoie de alți reprezentanți. Noi nu ne amestecăm în politică pentru bani, ci pentru a avea fiecare ceva de spus, așa cum presupune democrația. În plus, suntem relaxați pentru că noi nu vrem nimic. Ne interesează să susținem un guvern care să fie corect și cu oameni buni. Noi credem că o democrație funcționează dacă fiecare dintre noi se implică și participă la luarea deciziei, să nu hotărască alții pentru noi. O democrație fără implicarea tuturor nu funcționează optimal. România vine dintr-o tradiție recentă, unde oamenii nu au nimic de spus. Oamenii din Alexandria trebuie să știe că au ceva de spus. E ca într-o familie, fiecare trebuie să participe la luarea deciziei”, a afirmat Clotilde Armand, la Berăria lui Nae, într-un cadru atipic, acolo unde s-a întâlnit cu presa locală.

La rândul său, Vlad Gheorghe a mizat pe implicarea tuturor, spunând că și-a asumat obiectivul de a crea un grup de inițiativă, fără a mai sta pe margine, să se simtă precum Don Quijote. Nicușor Lina a reiterat, de asemenea, scopul formațiunii în care a ales să se implice activ la schimbarea pe care o așteaptă de 27 de ani. Împreună cu grupul pe care l-a format la Alexandria, Nicușor Lina a reușit să strângă în jur de 400 de semnături din cele 3500 necesare în Teleorman și a amplasat primul cort pentru strângere de semnături din oraș, operațiune greoaie atât aici, cât și la nivel național. În Teleorman, oamenii nu semnează de teamă, a spus Sergiu Iordan, care s-a confruntat cu reținerea cetățenilor mai ales în comunitățile rurale. Acolo, în principal, oamenii nu au înțeles că dacă semnează pentru un partid nu este ca și cum l-ar vota, ci oferă posibilitatea unui acestuia de a participa la alegeri. Pe acest principiu, Clotilde Armand a încurajat lumea să semnze pentru toate partidele, aceasta fiind încă o dovadă a democrației. După întâlnirea cu presa, reprezentanții USR s-au dus pe stradă să le vorbească oamenilor despre principiile lor, încurajându-i pe toți să amestece în tot ceea ce privește comunitatea. Cu o dezinvoltură caracteristică oamenilor din Vest și foarte implicată în activitățile care îi duc la îndeplinire crezul, Clotilde Armand știe că se luptă cu un sistem destul de bine pus la punct, dar asta nu o face să cedeze, ci să adune și mai multe forțe în jurul său, fapte pentru care ea poate fi considerată un simbol al românismului deși este franțuzoaică.

clotilde-armand-alexandria

Lasă un răspuns