16, ianuarie, 2018
Breaking News:

Centrul de Transfuzie Sanguină Alexandria va fi, în sfârșit, reabilitat

centrulCarmen Dumitrescu
Cei care au trecut, din motive obiective, pe la Centrul de Transfuzie Sanguină Alexandria de pe strada Mihăiță Filipescu au văzut, probabil, în ce condiții se lucrează acolo și în ce fel de ambient trebuie să aștepte oamenii dispuși să-și dăruiască propriul sânge. Ani de-a rândul, Centrul de Transfuzie Sanguină a amintit oamenilor de o ruină, mulți preferând, din precauție, să-și doneze sângele la București sau în alte orașe civilizate din țară. În sfârșit, lucrurile încep să intre în normalitate, pentru că în cadrul celei mai recente ședințe a Consiliului Județean Teleorman, consilierii județeni au aprobat proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor și documentației tehnico-economice pentru reabilitatea clădirii Centrului de Recoltat din Alexandria. Imobilul de pe strada Mihăiță Filipescu aparține Consiliului Județean Teleorman, dar el a fost dat în administrare Centrului de Transfuzie Sanguină Alexandria, astfel că sarcina reabilitării a rămas o responsabilitate a autorității județene menționate. Pentru că acea clădire nu mai putea rămâne în situația de acum, Consiliul Județean Teleorman a achiziționat serviciul de întocmire a documentației de avizare a lucrărilor , încheind un contract cu firma S.C. Road Project SRL în acest sens.
Documentația de avizare a lucrărilor a fost întocmită și astfel Centrul de Transfuzie Sanguină Alexandria va fi, în sfârșit, reabilitat. Valoarea totală a acestei investiții se ridică la suma de 1.316.299 lei, inclusiv TVA, iar durata de realizare a investiției este de 7 luni, din care o lună este alocată proiectului tehnic și șase luni execuției propriu-zise a lucrărilor de reabilitare. Prin reabilitarea propusă se vor genera două fluxuri de circulație: un flux al personalului medical și un flux pentru personalul donator, recoltarea realizându-se astfel în condiții dintre cele mai bune. Motivarea deciziei de reabilitare a clădirii, precizată și în proiectul de hotărâre aprobat de Consiliul județean, este aceea că acest centru de transfuzie sanguină avea lacune importante în materie de norme sanitare, astfel că o intervenție era necesară. Este de așteptat, în aceste condiții, ca și Policlinica Alexandria și Secția de Oncologie a Spitalului Județean din Alexandria să fie reabilitate în curând, situația acestor clădiri fiind una critică de prea mulți ani.

Lasă un răspuns