18, noiembrie, 2018
Breaking News:

Cele XXVIII de zile ale vindecării poetului Mihail Tănase

15801500_238908286546031_691378129_nCarmen Dumitrescu

Mihail Tănase are puterea, specifică exclusiv marilor spirite, de a transforma durerea și neputința în frumusețe pură. Pentru el, mai mult decât pentru mulți dintre noi, poezia este cheia care deschide lacătele către libertate, în toate sensurile ei: de mișcare, de adaptare, de expresie profundă.

Primul contact cu poezia lui Mihail Tănase e, în primul rând, emoționant, pentru că versurile lui te pun în contact cu tine însuți. Și te ajută să te descoperi, așa cum ești: adeseori singur și neputincios în fața unor încercări care adeseori te copleșesc.

Poetul oferă, totuși, iubitorului  de poezie și o soluție: eliberarea de durere prin iubire. De altfel, acest nou volum al poetului constituie rezultatul experienței sale personale, petrecute pe un pat de spital.

Fiecare poem e jurnalul unei zile dintre cele douăzeci și opt petrecute în lupta cu el însuși. Supraviețuirea e răspunsul trupului la poezie. Căci despre asta este vorba, în cele din urmă. Mihail Tănase descoperă, într-un mod pe care nu și l-a dorit, dimensiunea de panaceu a poeziei. Și astfel, trece cu bine peste boală, demonstrând, chiar și pentru cei mai sceptici dintre noi, că moartea poate fi învinsă prin iubire.

Fiecare poem, constituind oglinda unei zile de suferință a trupului, dezvăluie în subsidiar exaltarea sufletului, care vede mai departe de încercările bolii. Înțelegem din fiecare poem că puterea spiritului de a se regenera e infinită. Și mai presus de toate acestea, vedem în poetul Mihail Tănase un învingător. Unul care poate da sens fiecărei tristeți, fiecărei nostalgii, fiecărui moment de suferință genuină care îl bântuie fără voia lui. Iar la finalul experienței, victoria lui e dublă, căci a învins și boala, și tăcerea.

Fiecare dintre cele douăzeci și opt de poeme e un strigăt armonios, la care viața nu poate rămâne indiferentă. Descoperim în poemele lui Mihail Tănase revolta, tristețea, resemnarea, furia, iubirea, dar mai ales, regăsirea lui Dumnezeu în suferință. De aceea, probabil poetul își deschide cartea cu un strigăt către Domnul. Un strigăt de recunoștință. Atât de rar astăzi, încât nu ne poate lăsa indiferenți.

Astfel, ne pregătește pentru o experiență fascinantă în universul disperării și al neputinței, așa cum e ea reflectată într-unul dintre poeme: “Prea ușor culegeam tăcerea medicilor, prea ușor mi-ai golit trupul de tot ce a fost, de tot ce ar fi putut să fie…” Și-n spatele acestei dureri imense întrezărim posibilitatea unei vindecări parțiale, căci din păcate, în viață ne vindecăm complet de prea puține lucruri. Traumele se imprimă pe pielea și conștiința noastră, particularizând tot ceea ce am fi putut fi și n-am reușit.

În cele din urmă, această carte de poezie este una care reușește să dezgroape frumosul din suferință și să cicatrizeze răni ce păreau nevindecabile. Mihai Tănase este, prin toate acestea, un poet autentic, real și plin de pasiune pentru cuvântul scris. Un poet-alchimist, care transformă suferința în frumusețe artistică.

 

 

 

 

Lasă un răspuns