24, februarie, 2018
Breaking News:

Cea mai bună sportivă de tir-talere a României este teleormăneancă – Roxana Mikloș: “Orice îți dorești se obține cu sacrificii. Cheia e, zic eu, să nu abandonezi niciodată!”

Carmen Dumitrescu

Teleormanul nu are niciun motiv să se plângă de lipsa valorilor. Căci, fie că vorbim despre sport sau despre artă, foarte mulți teleormăneni s-au remarcat la nivel național sau mondial, chiar dacă aici, pe plan local, despre performanțele lor nu prea se vorbește. Pe Roxana Mikloș am întâlnit-o absolut întâmplător în cadrul unei competiții de tir și am aflat astfel că este cea mai bună sportivă a momentului la tir-talere din întreaga țară. În mod deloc suprinzător, pentru că oameni valoroși au și calitatea modestiei, Roxana s-a dovedit a fi un om retras, puțin conștient de valoarea ei reală și a primit propunerea unui interviu în exclusivitate cu o oarecare mirare, căci nu e obișnuită să fie întrebată prea des despre lucrurile extraordinare pe care ea le face, prin muncă și sacrificii uriașe. Roxana trage sute de cartușe pe zi, are degetele pline de răni și, pe lângă asta, se ocupă și de întreținerea poligonului, pentru că de aproximativ o lună de zile, a devenit și antrenor al Clubului Sportiv Alexandria, ocupându-se de câțiva copii începători. Pentru cei care nu știu, tirul-talere este un sport greu, căci greutatea puștii, dar și reculul foarte puternic al acesteia poate disloca un umăr, iar senzația este obositoare pentru organism și greu de descris, la nivel de consum fizic și psihic. Poate tocmai de aceea, practicarea de către o fată de 26 de ani a acestui sport ne-a contrariat și am vrut să aflăm, pe lângă performanțele pe care Roxana le-a făcut în cei peste 10 ani de când practică tirul, cum ajungi să vezi pușca asemeni unui prelungiri a propriului trup. În cadrul acestui interviu, Roxana ne-a dezvăluit secretul performanței și ne-a impresionat, în același timp, printr-o uriașă forță interioară de a nu abandona niciodată.

Reporter: Spune-mi, pentru început, de ce te-a atras sportul acesta, nefiind tocmai genul de sport preferat de fete?

Roxana Mikloș: Sinceră să fiu, nu m-a atras de la început. M-a adus tatăl meu, este un sport de tradiție la noi în familie. Și tata a făcut pistol, pe mine m-a adus la pușcă și, fiind mică, nu prea aveam activitate, așa că mă aducea în weekend la poligon. Pe parcurs, a început să-mi placă. Trăgând aproape zilnic la poligon la un moment dat, a început să mă atragă și cumva să facă parte din mine. Într-adevăr, îți împărtășesc părerea că sportul acesta se potrivește mai mult băieților, dar strict în ceea ce mă privește, practicându-l zilnic, a devenit un stil de viață. Când îmi iau toamna vacanță, mi se pare un pic pe dos să nu vin luna aceea la poligon, așa că uneori, vin pur și simplu. Pentru că îmi lipsește… Mă relaxez.

R. Cum ți se par condițiile de la poligon pentru antrenamente?

R.M. Condițile sunt foarte bune, avem muniție și ne descurcăm. Are grijă Clubul de noi să ne putem desfășura activitatea în parametri.

R. Tu ești acum și antrenor la poligon? Cum ți se pare activitatea aceasta de predare a sportului?

R.M. De o lună sunt angajată a Clubului Sportiv Alexandria, am și eu o grupă de începători. Am trei băieți, cu o medie de vârstă de 14 ani. De altfel, vârsta cea mai potrivită pentru începerea acestui sport este 14 ani, când deja ești închegat, gândești cât de cât… Consider că cei sub 14 ani nu sunt foarte bine clădiți și, practicând acest sport, pot să apară și probleme de sănătate la coloană, din cauza reculului, din cauza poziției.

R. Tu ai reușit să faci niște performanțe importante până acum. Care sunt cele cu care tu te mândrești?

R.M. Da, sunt multiplă campioană națională la senioare și la junioare. Am reușit să obțin la Campionatele Europene un loc 3 cu echipa și la ultima etapă am făcut record național. Acum sunt în pregătire pentru Cupa Mondială din Cipru, plecăm pe 24 aprilie, așa că nu mai e foarte mult.

R. Cu ce stare pleci în competiție?

R.M. Eu plec la toate concursurile rezervată. Am învățat să nu-mi fac planuri, pentru că nu se știe niciodată ce se poate întâmpla și prefer să nu fiu luată prin surprindere nici în sens negativ, nici în sens pozitiv. Așa că mă aștept la orice. O să încerc să mă descurc și acolo cel puțin la fel de bine cum m-am descurcat acasă.

R. În ce măsură ajută acest sport la dezvoltarea personală?

R.M. Pe mine sportul m-a disciplinat foarte mult. Deși în ultimul timp nu prea mai sunt o persoană punctuală, pentru că mi s-a schimbat viața. Am și o fetiță în vârstă de un an și patru luni, nu prea mai am timp liber, dar pe mine, personal, acest sport m-a ajutat foarte mult. M-a disciplinat, m-a educat, m-a ajutat să cunosc oamenii și părerea mea este că e foarte bine să practici în mod sistematic un sport. Orice fel de sport. Și nu neapărat la nivel de performanță.

R. Din punct de vedere financiar, acest sport ți-a asigurat satisfacții?

R.M. În sportul din România nu prea se câștigă. Cu toții știm asta. Fotbalul și tenisul câștigă cel mai bine, dar am primit indemnizație și de la club, și de lotul național și pentru mine a fost suficient cât să mă descurc. Nu m-aș fi lăsat de sport după zece ani de practică numai pentru că nu-mi ajungeau banii, oricum. Am făcut foarte multe sacrificii, cu banii primiți din indemnizații am și investit în poligon, căci, alături de Club, mă ocup și eu de poligon, împreună cu tatăl meu. Tatăl meu e încă îndrăgostit de tir, a fost campion balcanic și, chiar dacă s-a lăsat de foarte mult timp, încă se implică. Vine cu mine aproape zilnic la antrenamente, se ocupă de poligon.

R. Înțeleg că ești și mamă. Te-ai gândit vreodată dacă vrei ca fetița ta să practice același sport pe care îl practici tu?

Nu. Sigur o voi încuraja să facă sport. Dar altceva. Înot, tenis, dans sportiv, dar oricum n-o s-o încurajez pe calea sportului de performanță.

R. De ce?

R.M. Consumă multă energie și e vorba despre un consum sufletesc. Pierzi foarte mult din viață. E adevărat, sunt momente foarte frumoase când câștigi competițiile, care fac ca totul să merite, dar aș vrea să-și trăiască copilăria, viața și consider că sunt lucruri mult mai bune de făcut.

R. Tu ai simțit că nu ți-ai trăit copilăria?

R.M. Da, am simțit asta. Am simțit că nu mi-am trăit copilăria. De exemplu, eu n-am pierdut niciodată nopțile, nu am fost niciodată în cluburi, nici nu știu dacă mi-ar plăcea, pentru că nu știu cum este și am avut mereu o viață disciplinată. Asta și datorită tatălui meu, care fiind în sistem, mă superviza cu mare atenție și nu puteam să fac niciun pas greșit. Eu recunosc, îi datorez mult tatălui meu că s-a ținut de mine.

R. Ai avea ceva să le transmiți celor care visează la performanță?

R.M. Este foarte important nu doar să îți dorești ceva, ci să fii dispus să muncești permanent pentru ceea ce ți-ai propus. Să tragi de tine, indiferent de performanța pe care ți-o dorești. Orice îți dorești se obține cu sacrificii. Vor fi mereu suișuri și coborâșuri, dar niciodată nu trebuie să te lași doborât de o pală de vânt. Cheia, zic eu, e să nu abandonezi nicio secundă. Să tragi de tine până când nu se mai poate, pentru că și atunci când nu mai poți, de fapt, mai poți puțin.

Lasă un răspuns