13, decembrie, 2017
Breaking News:

Câtă politică se mai găsește în Casa Domnului?! De la preotul comunist, la secțiile de votare în interiorul bisericii

Monica Vasilescu

preotTrimișii Domnului pe pământ (nu chiar toți) au fost puși întotdeauna în situații nedemne. Unii dintre ei au trecut cu bine peste nevoia de a-și vedea credința apreciată în bani închizându-și sufletul fără prea mari rezerve, alții, mai drepți, s-au revoltat împotriva unui sistem care le-a călcat demnitatea în picioare (prea puțini sunt în această categorie). Așa a fost mereu. Dacă ar fi să analizăm sumar lucrurile, prin ochii nevrednicilor pivitori, putem constata că din perioada comunistă, până astăzi, rămăşiţele tristului regim ce s-a sfârşit (formal) se simt puternic în viaţa socială a zilelor noastre. Chiar și în biserici.

Imaginea preotului din comunism diferă, totuși, într-o oarecare măsură față de cea a slujitorului de astăzi, după cum putem vedea într-o documetare a doctorului în istorie, angajat al Muzeului Județean Teleorman, Steluța Pătrașcu. Ea precizează că, regimul comunist, în dorința lui de a controla întreaga societate şi în special minţile oamenilor, avea nevoie de a şti despre fiecare individ în parte: preocupările, aspiraţiile, caracterul şi, de ce nu, chiar visele.

Societatea românească era una religioasă. În aflarea adevărurilor credinţei ortodoxe, poporul s-a bazat pe reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române – preoţii. Aceşti fii ai poporului român s-au identificat cu problemele spirituale, dar şi materiale. Criticile aduse preoţilor de-a lungul anilor s-au datorat dorinţei unanime de a vedea în preoţi omul desăvârşit, ca om al lui Dumnezeu lipsit de pofte lumeşti şi de păcate. Au fost, în anii de început ai regimului terorii, preoţi care prin activitatea depusă în biserici și în închisori au ţinut aprinsă candela credinţei, dar şi a rezistenţei în faţa alienării mintale la care au fost supuşi românii în dorinţa comuniştilor sovietici de a crea omul nou, lipsit de Dumnezeu, de caracter şi uşor manipulabil. În lumea satelor, preoţii, alături de învăţători, erau consideraţi modele, autoritatea lor fiind de nezdruncinat. Cu aceste persoane au început comuniştii munca lor de convingere şi mai mult, de supunere a populaţiei la programul de comunizare a României. A fost o muncă susţinută a organelor competente de a obţine informaţii privind originea, orientarea politică şi caracterul fiecăruia.

preoti comunistiAfirmaţia privind încheierea dosarelor fiecărui preot teleormănean se bazează pe documentele din anul 1949, aflate în custodia Partidului Muncitoresc Român – Comitetul Judeţean Teleorman, de unde au fost extrase tabelele cu membrii de partid şi tabelele cu ”nemembrii” de partid. Se observă, din parcurgerea lor, faptul că nici membrii de partid nu sunt scutiţi de caracterizări dure şi, de cele mai multe ori, defavorabile. Întâlnim catalogări diferite în rândul acestor preoţi, din care menţionăm: preoţii slujitorii ai regimului – „dă concursul la acţiunile guvernului, a fost întrebuinţat ca îndrumător”, preoţii reacţionari – cei în dreptul cărora se afirmă „ostil regimului”, preoţii – „în prezent nu se manifestă” şi preoţi care „nu se manifestă politiceşte”.

”Peste ani, la data de 7 martie 1961, în comuna Dobroteşti sătenii s-au răsculat. Nemulţumirea lor se datora preluării pământului de către stat sub forma colhozurilor sovietice, dar cu denumirea de gospodărie agricolă de stat. Prin rezistenţa lor armată, sătenii încercau să reintre în posesia pământului personal. Pentru a-i strânge pe toţi locuitorii comunei, s-au tras clopotele de la biserica unde slujea preotul Teodor Istrate. Pentru acest fapt şi nu pentru participare, preotul a fost ridicat în al doilea val al arestărilor şi a împărtăşit soarta tuturor deţinuţilor politici din perioada comunistă: anchete, bătăi la Securitate şi munca forţată în lagărul de muncă de la Periprava. Când s-a întors în comună, după terminarea perioadei de detenţie, preotul Teodor Istrate a rămas fără loc de muncă, nemaifiind primit să slujească în altar o perioadă de timp. Au fost preoţi care au mers alături de comunişti. Un reprezentant de seamă al lor, Gala Galaction sau pe numele lui Grigore Pişculeşcu, deputat de Teleorman şi membru al Prezidiului Marii Adunări Naţionale în nou instaurata Republică Populară Română, deci implicat politic în instaurarea comunismului în România, regreta noua situaţie politică argumentând: „admit pravilele şi chiverniselile dtale comuniste, dacă nu te amesteci în credinţa şi biserica mea! Sunt cetăţean leal al Republicii dtale, dacă nu te posomărăşti când constaţi că vreau să rămân credincios lui Iisus Christos şi împărăţiei Lui” sau „dau, fără îndoială, Republicii ce este al Republicii, dar nu vreau niciun control în frandele pe care le aduc lui Dumnezeu”. Pentru ca mai târziu să realizeze că cei cu care s-a prins în horă „exponenţii RPR sunt duşmani ai Bisericii mărturisiţi sau nemărturisiţi” şi influenţa lor se datora „de un sfert de veac încoace, socialismul rusesc care s-a dovedit satanic”, scrie istoricul Steluța Pătrașcu.

În zilele noastre, parohiile, mai ales cele de la țară, sunt în ograda mult prea credincioșilor primari, care ridică stindardul ortodoxiei mai des decât mănâncă. De bună voie sau siliți de situațiile dificile în care se regăsește un cinstit slujnic al Domnului astăzi, preoții ajung să facă unele compromisuri pentru a putea izbândi. La sat, oamenii de la strană sunt priviți și respectați în egală măsură precum doctorul sau profesorul, deși nu rare sunt momentele când cutia milei e împărțită frățește între oamenii lui Dumnezeu, în funcție de ierarhie. În actualitate, oamenii sunt tratați spiritual de preoți, cărora le mai stă gândul și la ”ochiul dracului”, dacă nu măcar la cel al politicianului care mai dă o zugrăveală în casa cultului creștin. Iar organizarea unei secții de votare în incinta unei biserici este dovada clară a supunerii față de driguitorii-pământeni ai locului. Și nu mai amintim localitățile, pentru a nu mai primi acuze că încercăm să stricăm imaginea persoanelor care mijlocesc relația între om și divinitate. Dar nu putem să nu remacăm că evoluția preoției în timp are destule lacune și intermitențe de comportamente abile și nu mai știm dacă acum este din spirit comunist perpetuat sau doar din interes personal. Totuși, forma de manipulare este constantă, pentru că la temelia bisericii se ascund toate fricile noastre de popor supus Domnului, aşa cum am fost, suntem şi vom fi până la sfârşitul zilelor. În orice regim politic.

Lasă un răspuns