23, septembrie, 2018
Breaking News:

Carmen Dumitrescu, lansare de carte la Drobeta: ”Să citiți această carte ca pe o glumă și să aveți puterea de a râde până a final”

Monica Vasilescu

Într-o epocă și într-o țară în care scriitorul pare de multe ori captiv în inutil și în cuvinte ticluite cu pricepere discutabilă, situație în care se complace din lipsa perspectivelor, reperele unui parcurs decent sunt tot mai greu de găsit. Unii au reușit să treacă barierele având dibăcia de a înfrunta obstacolele zilelor noastre și talent. Alături de cei care au izbăvit în meandrele actualității și au tratat cu seriozitate conținutul cărții își are locul Carmen Dumitrescu, jurnalist și, de câțiva ani, scriitor. Aflată la a patra scriere, Carmen povestește cu patos pasaje din culisele politicii, prin experiența sa gazetărească, într-o carte care ar trebui să treacă prin mâna tuturor celor care urmăresc politica sau o fac.

Cartea actuală – Purgatoriul nebunilor – care a fost deja cunoscută de cititorii din mai multe zone din țară și din afară, a fost lansată, recent, la Drobeta Turnu Severin, un oraș în care cultura este la fel de puțin accesată precum este în Teleorman. Evenimentele culturale la Drobeta, spre deosebire de cele din județul nostru, însă, sunt susținute de către autorități, iar ele au loc frecvent. ”Drumul cărții” este unul dintre aceste evenimente, din capitala județului Mehedinți, la care iau parte oameni de cultură din toată țara. Așa a fost și la ediția curentă, acolo unde s-au întâlnit scriitori din mai multe orașe din România, cu stil și scris diferit, dar legați prin litere.

”Purgatoriul nebunilor” a fost una dintre cărțile lansate la Drobeta, sâmbătă, 21 aprilie, începând cu ora 15.00, la Palatul Culturii ”Teodor Costescu”, la evenimentul la care au fost prezentate publicului și alte scrieri, cum ar fi: Aurora Dumitrescu, din Craiova, a venit cu romanul său – Cagliostro, Nicolae Tony Dincă, din Slatina, cu ZoonFabulistycon, și Dan Șalapa, Drobeta Turnu-Severin, cu Filoverba, Repere critice – vol. IV. La activitățile dedicate cărților au mai luat parte și alți oameni ai locului îndrăgostiți de cuvinte, organizatorul evenimentului și, totodată, fondatorul Editurii ”Ștef”, Dragon Nedelcu, criticul literar Dan Șalapa, care a făcut o scurtă recenzie a cărții Purgatoriul nebunilor, dar și alte fețe cunoscute ale literaturii locale. După o prezentare a ideilor cărții și a subiectului controversat, cel mai bine a vorbit despre carte autoarea, povestind cum a pătruns în spațiul tulbure al politicii și de ce a voit să descrie dorința unei femei de serviciu banale de a deveni politician de succes prin decădere.

”Cartea ”Purgatoriul nebunilor” este total diferită de ceea ce sriu eu în mod normal. Ea a fost scrisă ca o exorcizare. Aveam nevoie, după atâția ani de presă în Teleorman, să pun cumva, într-un sistem coerent ceea ce am văzut aici, pentru că eu nu sunt teleormăneancă, sunt din Neamț, să mă eliberez cumva de niște realități pe care le-am cunoscut. În mare, cartea Purgatoriul nebunilor este despre o femeie de serviciu care își dorește, prin soțul ei, în primă fază, să fi președintele României. Ajunge, de fapt, parlamentar, utilizând influența unui baron. Baronii sunt peste tot și nu aș vrea să se înțeleagă că este vorba despre baronul din Teleorman, așa cum toată lumea a încercat să o trateze, pentru că nu este. În fiercare județ există un cap de putere, iar tipologia baronului există încă de când democrația s-a instituit pe meleagurile noastre. Inițial, Licuța, femeia de serviciu, devenea președinte. După aceea, am schimbat finalul, pentru că nu am vrut ca acest roman să fie un îndrumar pentru cei care vor să ajungă sus. Am rescris finalul, în ideea de a-mi salva personajul, și de a-l face să devină conștient de drumul greșit pe care a ales să meargă. Așa că, într-un final, Licuța va constata că poate e mai bine să fii tu însuți, pentru că, dacă trebuie să fim geniali, vom fi geniali oricum, dacă trebuie să fim femei de serviciu, e foarte important să fim femei de serviciu, dar să ne facem treaba cum trebuie. Am o dedicație generală la această carte: să citiți această carte ca pe o glumă și să aveți puterea de a râde până a final, pentru că, până la urmă, în fiecare dintre noi e o Licuța, fiecare dintre noi suntem ambițioși, fiecare dintre noi vrea mai mult pentru el, iar asta nu e rău, dar e bine ca, într-un anumit moment, să te oprești”.

Lasă un răspuns