21, octombrie, 2018
Breaking News:

Carmen Daniela Dan și-a dat arama pe față. Mironosița s-a transformat din tehnocrat în candidat!

dancarmCarmen Dumitrescu

Sunt ani întregi de când prefectul de Teleorman joacă cu mare abilitate cartea mironosiței. Căci dacă stăm și ne amintim cum s-au desfășurat ostilitățile în ultimii ani, ne amintim cum organiza ea marșuri anti-drog cu copiii care ar fi trebuit să fie pe la școală sau cum punea o ie imensă pe Prefectură, ca să promoveze portul popular teleormănean. Pe pagina de socializare, Carmen Daniela Dan se fotografia cu bătrâni bolnavi, cu copii abandonați, cu cismulițe de cauciuc prin albia unor râuri furioase sau posta cuvinte potrivite în cinstea oamenilor de seamă ai lumii. Printre picături, mai scăpa și câte o sintagmă apolitică, de tipul: „Mulțumesc lui Liviu Dragnea!”, dar teleormănenii nu erau deloc deranjați. Dimpotrivă, mulți erau în extaz. Căci nu e de trecut cu vederea o fată blondă, cu ochii albaștri, cu vocea ca un suspin, care inițiază campanii de conștientizare publică pe teme fierbinți. O vreme, chiar și noi am fost induși în eroare de felul în care această doamnă și-a luat responsabilitatea în serios și a dat un alt parfum funcției de prefect. Problema e doar că nimeni nu se poate preface la infinit. Căci, în timp ce doamna posta pe Facebook cuvinte poetice despre iubirea ei pentru tot ce e frumos și viu, noi aflam de la primarii teleormăneni, chiar pesediști, că „mironosița” (așa îi spuneau) le vorbește urât, le pune bețe în roate și le încurcă socotelile cu conducerea pesedistă. Atunci ne-am pus și noi întrebarea legitimă: „De ce un prefect apolitic are relații atât de bine consolidate în fruntea PSD Teleorman?” Ulterior, am aflat că pe vremuri, avea un cont de Hi5 pe care posta fotografii cu Liviu Dragnea, în care își declara pasiunea pentru acesta și tot atunci am aflat că relația ei cu Liviu Dragnea e foarte profundă, căci aceasta i-a cedat baronului chiar și locuința ei de serviciu, pentru a avea acesta și familia lui suficient lor în blocul F Modern din Alexandria. Astea se întâmplau înainte ca Baronul să-și construiască vila pe multiple locuri de casă. Acțiunile cu parfum electoral ale prefectului apolitic au continuat: și-a făcut timp să-l comemoreze pe Liviu Vasilică, să se pozeze cu nepoțeii, cu tortul aniversar, etc. Practic, se vedea de la o poștă că prefectul apolitic își construia cu rigoare și perseverență un drum politic. În ciuda evidenței, aceasta și acoliții ei strigau în toate zările că presa e nedreaptă și malițioasă, că ea e un om bun și frumos care nu vrea altceva decât să schimbe lumea. Și oricât de mult ne propusesem s-o credem, vedeam fără să vrem că toate indiciile duceau într-un sens ipocrit.

Totul s-a clarificat astăzi, când Liviu Dragnea a venit în județ cu lista candidaților la el. O listă care se deschide cu numele Danielei Carmen Dan, încă prefect de Teleorman. Că și-a înaintat ea astăzi demisia, asta demonstrează doar că nu era sigură pe Dragnea și, știindu-l imprevizibil, a decis să acționeze tardiv. Dar e o situație unică, probabil, în țară, să existe pe lista de candidați a unui partid un prefect tehnocrat și apolitic. Pe de altă parte, tot unică e și situația în care Carmen Daniela Dan nu era în această dimineață membru PSD. Cum poate candida un independent pe lista unui partid, habar n-avem! Dar poate ne spune Dragnea, că acum, după ce le-a dat pesediștilor ordin să nu mai discute cu ziarul Liber în Teleorman, ar fi cazul să acționeze personal ca și comunicator-șef al partidului.

Revenind la prefectul candidat, nu putem să nu ne bucurăm… În primul rând, e un lucru bun pentru orice tehnocrat să devină candidat și, în al doilea rând, e un lucru bun că am avut dreptate și că viața ne confirmă ceea ce prefectul pedesist și acoliții lui infirmau. Până la urmă, satisfacția rămâne la noi, căci vom avea o campanie extraordinară, în contextul în care succesul unei campanii de presă are multe de-a face cu potențialul protagoniștilor ei. Iar Carmen Daniela Dan are un trecut de mare viitor!

One comment

  1. Nu ca i a cedat apartamentul, dar ‘il rezolva ‘pe Livache prin hotelurile din bruxelles si strasbourg pe vremuri.ce timpuri..cand a lasat-o Livache , a intrat fata in depresie si a luat la rand toti soferii din cj.si acum e senator,mititica, o recomanda vocea si talentul!

Lasă un răspuns