17, noiembrie, 2017
Breaking News:

Carmen Daniela Dan se simte peste tot…ca la cenaclu

carmenCarmen Dumitrescu

Prefectul de Teleorman este un personaj cel puţin interesant. Şi nu e nimic care să ne încânte mai mult decât această realitate, mai ales după ce am avut ani la rândul prefecţi insipizi, analfabeţi şi rupţi de realitate. Dar, ca orice femeie ajunsă peste noapte într-o funcţie de mare impact public, Carmen Daniela Dan se simte vedetă în fiecare clipă a vieţii ei, indiferent dacă se află la o ceremonie militară sau la un eveniment cultural. Şi pentru că virtuţile ei nu sunt dansul sau pictura, ci poezia şi literatura, Carmen Daniela Dan se manifestă ca la cenaclu în orice situaţie. Chiar şi la Ziua Imnului Naţional, unde a ţinut să recite o poezie scrisă de un patriot teleormănean, susţinând în acelaşi timp un discurs lung şi şoptit pe tema valorii psihologice a unui cântec al neamului. Audienţa a păstrat un zâmbet ironic pe întreaga durată a discursului, remarcând “sensibilitatea” prefectului deTeleorman în mod maliţios, la modul: “Probabil crede că e la vreun cenaclu, nu la o ceremonie militară!” E drept, aşa s-a simţit, şi din păcate pentru Carmen Daniela Dan, în cazul în care chiar a fost sinceră la momentul menţionat, oamenii nu pot asocia individul interesat de funcţii şi putere cu emoţia autentică şi plăcerea culturală. Pur şi simplu, politicianul şi sensibilitatea n-au nimic în comun! De aceea, atunci când vocea de pisică blândă se aude în cele patru zări, oamenii au tendinţa s-o asocieze cu prefăcătoria. În acest sens, am sesizat o doamnă din public care, în timpul discursului prefectului de Teleorman se întreba: “Dar nu poate vorbi normal?”

Oamenii sunt răi, asta e adevărul! Mai ales atunci când eşti blondă, ai profilul lui Naomi Watts şi te îmbraci în rochie turquoise de satin. Dar asta nu trebuie să te decepţioneze! Dimpotrivă! Cauţi o voce şi mai suavă, pentru ca la următoarea ceremonie publică dedicată, să zicem, drapelului naţional să găseşti o poezie şi mai frumoasă, pentru a unge inimile auditoriului cu sensibilitatea primită în dar de la o divinitate foarte generoasă. Şi ca să nu mai jucăm la  pitici cu poezii infantile ale patrioţilor locali, îi recomandăm primei doamne a judeţului să încerce un Eminescu. Poate o Glossă. Ca să rămână la toate rece, că prea sensibilă s-a făcut!

4 comments

  1. Probabil ca ne dam seama ca doamna prefect are profesionalism, cultura generala,bun simt si modestie in tot cea ce face.
    Ziaristii dumneavoastra duc lisa de asa ceva lucru care se vede in toate articolele pecare le publicati.

    • E adevarat! E multa frustrare la mijloc. Dar nu pentru ca e desteapta si frumoasa, lucruri pe care noi le apreciem in general, ci pentru ca e nasol sa vezi ca esti reprezentat la cel mai inalt nivel judetean de o persoana care habar n-are ca functia ei o obliga sa aiba minime cunostinte de protocol institutional. Pentru ca la o ceremonie de genul asta nu te duci nici imbracata asa, nici nu te comporti ca o poeta in crize existentiale, ci ca un functionar al Guvenului. Daca dumneavoastra va simtiti bine ca sunteti reprezentat in fata drapelului national de o diva, e foarte ok. Sunteti un om fericit! Numai bine!

  2. Fonduri europene,Asfalt in satele Telormanene raamase in epoca de piatara, Locuri de munca, Respectarea legii in institutiile publice,Sanctionarea primarilor cu licitatii trucare etc Astea sunt cuvinte cheie pentru un prefect si apoi trecem la poezii.Nu stiu daca a fost vreodata in Occident iar daca a fost si ne recita poezii cu siguranta nu a inteles nimic sau si-o fi luat haine la reducere.

  3. Dupa tinuta super sexy ,ma intreb cand va divorta? caci asa se intampla la toate femeile simple ajunse peste noapte in functii mari.Nu-l mai suporta pur si simplu.

Lasă un răspuns