20, noiembrie, 2017
Breaking News:

Carmen Daniela Dan, denunțată la DNA

carmen danCarmen Dumitrescu

Potrivit presei centrale, prefectul județului Teleorman, Carmen Daniela Dan, nu are doar probleme cu opoziția, care pregătește un protest pentru destituirea ei, ci și cu Direcția Națională Anticorupție. Se pare că fosta noră a lui Virgil Măgureanu (la rândul lui, fost director al Serviciului Român de Informații) a depus astăzi un denunț la DNA privind o serie de fapte foarte grave comise de personaje interesante din mediul public de la noi. Lista celor acuzați de Alina Măgureanu cuprinde și numele prefectului Carmen Daniela Dan. Aceasta se află într-o companie foarte selectă, se pare, căci numele celor acuzați sunt extrem de cunoscute publicului: afaceristul Dragoș Dobrescu, Elan Schwartzenberg, Mihai Gheorghe prim-procuror, și Elena Brândușa Gheorghe, judecător. Lista îl mai include și pe primarul orașului Bragadiru, Vasile Cimpoieru, pe Crin Antonescu, Adina Vălean și pe Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.

Denunțătoarea a declarat pentru ziarul Capital că nu se va opri aici, ea având o problemă de conștiință: „Am o problemă de constiinţă civică, pentru că am participat şi am fost martor ocular la nişte evenimente, fapte. Eu am suspiciunea că ar constitui fapte de corupţie. (…) Fals în declaraţiile de avere, uz de fals, declaraţii false în inscrisuri private, trafic de influenţă, atât la Chiliman, cât şi Oprescu…” Aceasta a specificat că are la îndemână probe, constând în acte și înscrisuri, iar faptele s-au petrecut în decursul a zece ani.

E neclar în acest moment motivul pentru care Carmen Daniela Dan a ajuns pe această listă selectă. Singura legătură pe care o putem noi face e aceea că procurorul Mihai Gheorghe este din comuna Frăsinet, Teleorman. Dar alte conexiuni nu putem face, în lipsa detaliilor concrete. Evident, în zilele următoare, lucrurile se vor clarifica, poate chiar din inițiativa prefectului de Teleorman. Nu de alta, dar gafe facem cu toții. Cu infracțiunile stau altfel lucrurile.

One comment

  1. Madame Prefect ar trebui sa dea cel putin explicatii pentru coruptia generalizata din judet, despre care se pare ca habarn nu are!De la CJ, la ISJ si IJP, de la primarii si agentii, totul functioneaza pe sphaga, coruptie, trafic de influenta!In institutiile de stat angajarile si promovarile se fac doar pe bani si membru de partid!!!!!P.N.L. si P.S.D., si-au dat mana sa fure tot!!!!!

Lasă un răspuns