18, noiembrie, 2017
Breaking News:

Când Drăguşin nu-i acasă, consilierii se ceartă la masă. Titirişcă spre Tăbăcitu: “Dumneata nici n-ai ce căuta la masa asta!” – Tăbăcitu: “Să-ţi fie ruşine, domnule!”

consiliul-localCarmen Dumitrescu

De obicei, şedinţele de consiliu local la Alexandria se desfăşoară în termeni destul de civilizaţi. Drăguşin a reuşit, în timp, să impună un oarecare ritm disciplinat al şedinţelor, astfel că, dacă îl exceptăm pe Titirişcă, toată lumea tace şi ridică mâna. Totuşi, la şedinţa de vineri, 30 ianuarie, Drăguşin a lipsit. Florea Voicilă a spus că motivul absenţei e un concediu medical, după care şi-a revizuit atitudinea şi a declarat că, de fapt, este vorba despre un concediu de odihnă. În culise, însă, toată lumea ştia că primarul Alexandriei era plecat la munte, la Sinaia, pentru a participa la team-building-ul organizat acolo de premierul Victor Ponta, aşa că mulţi zâmbeau discret, observând că primarul Alexandriei n-are nici măcar oameni suficient de bine intenţionaţi, încât să-i justifice coerent şi fără patimă absenţa.

 

Şedinţa a început în mod destul de ostil, intervenţiile lui Florin Titirişcă fiind, pe alocuri, destul de dure. Dacă Drăguşin ar fi participat la şedinţă, scandalul care a răbufnit n-ar fi fost posibil, pentru că primarul are darul de a-şi ţine oamenii în frâu şi de a tempera conflictele pe cale să răbufnească. Nu acelaşi talent îl are şi administratorul municipiului, Ştefan Tăbăcitu, care a reacţionat de fiecare dată la remarcile lui Florin Titirişcă cu nervi şi patimă. Nervii s-au transmis, din consilier în consilier, astfel că până şi Gina Curea sau Andreea Broşteanu au simţit nevoia să remarce faptul că e inadmisibil ca Florin Titirişcă să jignească oameni în mod public.

În ceea ce-l priveşte pe Titirişcă, acesta n-a greşit prea tare, declarând public faptul că la conducerea societăţilor comerciale subordonate municipalităţii se află persoane incompetente sau de-a dreptul lipsite de înzestrări intelectuale, însă felul în care şi-a verbalizat gândul a fost perceput drept jignitor: “Ori e incompetenţă, ori e prostie la conducerea societăţilor comerciale din Alexandria!”. Uneori eufemismele dor mai tare decât imprecaţiile. Vă recomandăm să încercaţi asta într-o altă şedinţă, domnule Titirişcă!

În plus, acesta s-a arătat nemulţumit de faptul că administratorul municipiului, Ştefan Tăbăcitu, a ţinut să răspundă la cele mai multe întrebări ale sale, remarcând: “Dumneata nici n-ai ce căuta la masa asta! Ar trebui să staţi mai în spate, că locul dumnevoastră nu e aici!” Asta a generat o criză de isterie în banca lui Tăbăcitu, care a repetat de prea multe ori replici precum: “Dar asta nu e treaba dumneata!” sau “Să-ţi fie ruşine, domnule, să jigneşti! Să-ţi fie ruşine!”. În general, spiritele au fost încinse pe tot parcursul şedinţei iar meritul pentru asta i-a aparţinut, în mare parte, lui Florin Titirişcă, singurul om din Opoziţie care a înţeles care e rolul lui în şedinţele de plen. Ne place sau nu, cei care fac politica Opoziţiei trebuie, cel puţin să poată deschide gura. Ceea ce nu e valabil în cazul niciunui alt consilier local, fie că e de la PDL sau PNL.

Nu putem, însă, să nu ne gândim şi la faptul că totul s-a întâmplat pe fondul lipsei primarului din ecuaţie. De aceea, aşteptăm cu interes următoarea şedinţă de la care primarul va lipsi, pentru că am văzut cu toţii ce distractive sunt şedinţele în lipsa lui. Şi parcă nu ne mai e atât de dor de Mârzan sau de Toader. ..

2 comments

  1. Mai lasati-ne cu Titirisca .E un fel de iepure la cursele de caini.opozitia controlata.Daca era un adevarat opozant aducea in dezbatrere marile jafuri din Alexandria.La pariu, ca dupa sedinta se duce la spritane cu Dragusin

Lasă un răspuns