15, decembrie, 2017
Breaking News:

Când câinele pleacă de lângă măcelărie are soarta lui… Ică Florică Calotă

ica floricaCarmen Dumitrescu
Un demn deputat de Teleorman, al cărui nume nu merită să fie menționat, a spus odată o vorbă mare, referindu-se la partenerii lui politici de la acea vreme: “câinii nu pleacă niciodată de lângă măcelărie”. Dar ipoteza la care nimeni nu s-a gândit, în politică cel puțin, a fost transpusă în concret de unul dintre liberalii care, la un moment dat, s-a supărat atât de tare pe măcelărie ( a se citi: Marin Almăjanu), încât a decis să plece și să încerce un magazin de pâine. Din păcate, magazinul a dat faliment, în ciuda tuturor pronosticurilor economice, și iată că acum politicianul în cauză e trist…
Renunțând la metafore de teama că ar putea fi greșit interpretate, facem apel la memoria publică în privința comportamentului unuia dintre deputații județului Teleorman, cu un nume cacofonic, dar cu orgoliul mai mare decât gabaritul. Este vorba despre fostul liberal Ică Florică Calotă, care, după retragerea liberalilor din schema uselistă, a luat hotărârea să părăsească PNL-ul și să încerce o nouă variantă politică, una care părea destul de promițătoare la vremea respectivă: PLR. Din păcate, lucrurile nu au evoluat așa cum spera deputatul. PLR a avut probleme în privința oficializării sale ca partid și oamenii care s-au rupt din trupul PNL-ului pentru a-l însoți pe Ică regretă și acum decizia. Evident, nu e greu de intuit motivul pentru care Ică a decis să divorțeze de Almăjanu, omul care l-a făcut deputat și, în general, i-a arătat susținere de-a lungul vremii, promovându-l în funcții de mare impact public. Ca un copil care n-a mai beneficiat de atenția părinților după nașterea unui al doilea frate s-a simțit și Ică Calotă atunci când Almăjanu a susținut membri noi în cadrul formațiunii politice pe care o conduce. Și atunci, orgolios până la ultima fibră, Ică Calotă s-a hotărât să-și trădeze partenerii care i-au i-au dat și lui un os de ros pentru a susține o mișcare politică nouă și, deci, nesigură. Timpul a trecut, PLR-ul s-a dovedit a fi un eșec politic absolut iar deputatul plin de orgolii se luptă acum cu propria neputință de a mai reuși în sânul unui partid politic. Desigur, PSD-ul i-ar deschide porțile fără mari probleme. Dincolo de caracterul dubios de care a dat dovadă, Ică a fost întotdeauna un om elegant și tăcut. Am risca poate să spunem și că, printre liberali, Ică s-a dovedit a fi puțin mai bine construit ca politician. Din păcate, a mizat totul pe o carte și a pierdut. Tot din păcate, el nu se mai poate întoarce la măcelăria care l-a hrănit, pentru că, între timp, teritoriul lui a fost ocupat. Iar în PSD n-o să intre vreodată, pentru că, oricât de mult apetit ar avea pentru trădare, Ică și-ar dezamăgi și puținii oameni care i-au dat încrederea lor și l-au urmat. Dacă iese sau nu cu totul din jocul politic, asta numai timpul o va putea demonstra. Însă comportamentul lui Ică poate rămâne un studiu de caz grăitor pentru toți cei interesați de politica teleormăneană. Și el se rezumă, din păcate pentru cei care nu înțeleg ideea de satiră, tot la o metaforă: câinele care pleacă de lângă măcelărie are soarta lui… Ică Florică Calotă.

Lasă un răspuns