12, decembrie, 2017
Breaking News:

Campionul mondial Attila Szabo: ”Am fost un copil foarte sărac. Când am ajuns campion național, după numai șase luni de zile, nu știam ce e ăla campion național”

Monica Vasilescu

attila szaboAttila Szabo este un mare om, înainte de a fi sportiv de nivel mondial sau agricultor de succes. Încă de la prima interacțiune cu acesta, interlocutorul își dă seama că are în față o persoană cu principii solide, pe care le respectă, un luptător și un om căruia viața i-a dat o forță cu care s-ar descurca și în junglă. Și pentru că ar putea liniști jungla, Attila Szabo, alături de familia sa, care îi oferă suport moral permanent, a ales să trăiască în Teleorman, să investească aici și să reprezinte județul în lume. A fost sportiv de performanță o parte bună din vifamiliaață, a luptat în Germania și a ajuns în Teleorman, în comuna Smârdioasa, acolo unde are o afacere productivă. Și chiar dacă munca tenace în agricultură i-a adus satisfacții imense, acesta nu s-a lăsat de sport și a devenit recent campion mondial la lupte greco-romane, după ce anul trecut a fost dublu campion mondial la lupte libere, la competiții rezervate veteranilor. La vârsta de 58 de ani, Attila Szabo se laudă cu o condiție fizică exemplară, se antrenează acasă și muncește din greu pentru performanță, atât în afaceri, cât și în sport. Despre diferențele și asemănările dintre cele două domenii în care excelează, despre viață, dar și despre provocările apărute în județul în care s-a adaptat, a vorbit Attila Szabo, într-un interviu de excepție acordat ziarului Liber în Teleorman.

Reporter: În primul rând, felicitări pentru câştigarea celor două medalii. Spuneți-mi, vă rog, cum a fost lupta?

Attila Szabo: Concursul a fost foarte greu, ca la orice campionat mondial. Au fost sportivi veniți de peste tot din lume, sportivi care au ajuns în vârf în această disciplină, sportivi care au fost premiați și felicitați de președinții țărilor respective, sportivi care sunt legende, care au făcut minuni. În viață, pe lângă regula, există excepția, fără de care nu poți să faci performanță la acest nivel.

Rep.: Este periculos acest sport?

A.S.: Este și periculos și greu. Orice sport este greu. Eu am prieteni în toate ramurile, judo, polo. În joacă, ne-am inversat rolurile și mi-am dat seama că fiecare, în disciplina lui, muncește până la epuizare, încât are o lovitură pe undeva, ori la mână, ori la spate… Pe mine mă doare tot corpul, de jos, până sus. Trebuie să muncești extrem de mult. E ca în lagăre, când erau extrem de slabi de la muncă. Așa e și în sportul de performanță. La niciun vârf din viață, indiferent că vorbim de sport sau de alt domeniu, nu poți să ajungi fără sacrificii. Cine înțelege regula ajunge unde și-a dorit, cine nu înțelege rămâne pe loc.

Rep.: Apropo de munca pe care este necesar să o depuneți… dumneavoastră unde vă antrenați?

A.S.: Acasă. Mă antrenez pe bicicletă. Pregătirea mea de acasă cred că ar fi exagerată și pentru unul de 25-30 ani. Nu există zi în care să nu mă antrenez. Și când sunt plecat la un botez, în altă localitate, fac flotări. Consecvența este unul dintre cele mai importante elemente în performanță. A fi conscvent și a vrea. De aici vine totul. După aceea, muncă, transpirație, durere, sacrificiu.

Rep.: Vorbiți un pic despre cele mai importante medalii pe care le-ați obținut…

A.S.: În tinerețe, am fost sportiv de performanță. Am fost la Dinamo București, la Dacia Pitești, multiplu campion național. De aici, drumul meu a fost înterupt din cauza numelui. Am câștigat selecția pentru Moscova în fața unui coleg foarte bun, iar cu două spătămâni înainte de concurs mi-au spus că nu-mi ies actele să pot merge la competiția din Moscova. De atunci, am rămas plafonat în țară și am fost numărul 1 timp de aproape 12 ani, până când mi-am dat seama că trebuie să plec de aici. Și am plecat. Am confirmat acum. Revenirea mea s-a întâmplat accidental. Am fost la București, la foștii colegi, să facem antrenament împreună, erau acolo și sportivii care fac performanță acum. M-am echipat, am făcut un pic de mișcare, apoi o luptă, cu rugămintea la antrenor să mă protejeze un pic. După aceea, i-am spus că mă protejează prea mult. El mi-a spus: nu te protejez deloc, eu atât pot. După care, el m-a întrebat de ce nu mă duc la mondiale. Și atunci mi-am dat seama că eu chiar mai pot. M-am dus la Saraevo, am ieșit pe locul II, la lupte Greco-romane și locul III la lupte libere. Lupte libere am făcut în Germania, unde am locuit timp de 12 ani. Eu sunt consacrat pe lupte greco-romane, dar fiind bine plătit, îmi cereau să fac și libere. Am făcut și judo, am fost campion, la tineret, la judo. Așa s-a legat și am făcut ambele stiluri. Anul trecut, am ieșit dublu campion mondial și, recunosc, nu mă așteptam. Sunt singurul român care a devenit dublu campion mondial la o ediție. Iar anul acesta am obținut medalia de aur în Finlanda și pe cea de bronz în Polonia.

Rep.: Vă sunt mai dragi medaliile din perioada în care erați sportiv de performanță sau cele din prezent, de la veterani?

A.S.: Toate se cuceresc greu. Nu a fost niciun concurs ușor. Sunt tineri care mă invidiază, că la 30 de ani nu pot să facă ceea ce fac eu. Excepția despre care vorbeam se datorează consecvenței. Eu am trecut pe partea excepției.

Rep.: De ce nu antrenați?

A.S.: Mi s-a mai pus întrebarea asta. Vă întreb și eu acum: unde să antrenez? Aici, în Alexandria? Din ce văd eu, și sporturile care se practică aici au probleme financiare. Sunt în țară cluburi de lupte, care au avut tradiție serioasă și s-au dus de râpă. Păi dacă ei nu au fost în stare, să iau eu totul de la zero, când lumea nici nu este interesată și nici nu sunt capabili de ceea ce fac ei acum. Pe de altă parte, cu cât e plătit un antrenor? Pe cine păcălim? Sunt propus să fac parte din Federația Română de Lupte, trebuie să purtăm niște discuții, dar problema este aceeași. Eu sunt un privat, am o afacere pe care nu mi-a dat-o mama, nu mi-a dat-o tata, am învățat pas cu pas ce e de făcut. Să ai o firmă privată de succes e tot atât de greu ca și în sportul de performanță. Eu cunosc principiile. Eu nu mă mai pot minți pe mine, că știu că tot eu iau palme. Dacă mă duc acolo, eu văd care sunt carențele. Se fură. Se fură bani vreau să spun și se fură și copiii în meci. Păi asta pentru mine nu mai merge. Dacă mă duc acolo, toți foștii mei colegi vor fi dușmanii mei. Pentru că ei nu au firme private, trăiesc din trecutul lor, care este unul frumos într-adevăr, dar să ne aducem aminte că totul s-a făcut prin muncă. Dacă spune Ștefan Rusu ceva, care este o legendă, toată lumea ascultă ce a spus Ștefan Rusu. El a fost un mare sportiv, dar nu și un bun administrator. Și atunci lumea ce zice: ăsta a fost un sportiv bun, de ce nu faceți ca el? Pentru că nu este un bun administrator. Sportul e sport, administrația e administrație. Două lucruri distincte. Dacă nu faci diferența, cazi.

Rep.: Am văzut că medaliații din Arad și Târgu Mureș au fost primiți frumos de către factorii de decizie ai locului. De ce credeți că oamenii publici de aici nu manifestă niciun fel de interes pentru reușitele de acest fel?

A.S.: Acolo, luptele sunt de tradiție și mă gândesc la faptul că fac asta în virtutea tradiției. Aici nu sunt băgați în seamă sportivii de aici, pe care îi urmăresc, îmi place sportul. Nu-i văd pe ei stimulați bine, eu la ce să mă aștept… or fi mulți campioni mondiali în Teleorman, e ceva de zi cu zi și ce rost mai are. La nivel de țară, însă, am fost chemat la Federație, pe 17 e un eveniment, United World Wrestling, o să vină în țară președintele Federației Internaționale care vine special, este turc. Ei știu ce înseamnă performanța, știu ce înseamnă să ai trei titluri de campion mondial, de vicecampion, 6 medalii de bronz, ei știu ce însemnăm noi.

Rep.: Cum ați ajung în Teleorman și, mai ales, de ce ați rămas aici?

A.S.: În Teleorman, ca în viață, e o întâmplare. De ce m-am însurat, este o întâmplare, de ce fac sport, este o întâmplare, de ce am ajuns aici, este o întâmplare. Totul este o întâmplare. Alegerea de a rămâne a fost calculată. Județul s-a potrivit ideilor mele și pe urmă am investit repede. În Germania, am făcut bani în adevăratul sens al cuvântului, aici nu ești recunoscut. De aceea nici nu intenționez să fac nimic aici pe plan sportiv, pentru că nu ai cu cine, nu sunt bani, totul pleacă de la bani. Eu provin dintr-o generație de aur. Noi am fost primii în Europa. Și mulți ani, imediat după ruși. Eu sunt o emanație a generației de aur. Blocurile comuniste au format spuma luptelor pe globul pământesc. Acum s-au inversat lucrurile. Pe vremea aia, noi lucram în fabrică, dar eram bine plătiți. Ei erau capitaliști. Acum forma s-a schimbat, am ajuns la capitalism și nu știm să facem rost de bani pentru sportivi. Acum, America a luat tot, alături de Marea Britanie, iar pe vremea noastră erau pe ultimele locuri. Totul pleacă de la bani. În Germania, munceam foarte mult. Ajunsese patronul să-mi spună că muncesc foarte mult. Marți, joi, sâmbătă plecam de la muncă la ora patru, iar la cinci jumătate eram la antrenament și stăteam până la opt jumătate. Acolo se muncește. Aici, au plecat oamenii capabili, care puteau genera economie, puteau să facă ceva. Este o transformare grea, care durează ani de zile, eu nu cred că noi vom prinde asta. Trebuie să ai o economie sănătoasă, de aici derivă orice: sport, nivel de trai, tot, tot. Deocamdată, noi ne uităm după procente. Cea mai mare afacere este să fii politician, să furi foarte mult și să nu te prindă DNA. Ăla este apreciat. Nu eu. Aprecierile, la ora actuală, au alt barometru.

Rep.: A fost dificil să dezvoltați o afacere în Teleorman?

A.S.: Cum să nu. La fel de greu ca sportul. A fost foarte greu. Afacerea mi-a mers și datorită faptului că seamănă cu sportul. Indiferent cât e de greu, nu te întorci cu spatele și pleci. Am pus-o pe picioare și am ziua de mâine și de poimâine, fără probleme, asigurată. Nu am știut ce obstacole sunt. Când am deschis firma, contabila mi-a spus să-i aduc un extras de cont, iar eu am întrebat: de unde, doamnă? Aproape că mă apucase frica. Acum pot să spun că succesul a ajuns la nivelul sportului. Știu ce înseamnă pământ, știu ce înseamnă reparații, știu ce înseamnă muncitor mofturos. Am învățat să fac față hoților. Toți marii agricultori sunt prădați, în afară de mine. De câțiva ani de zile, nu-mi lipsește un cocean. Pentru asta am fost nevoit să-mi sacrific multe nopți, pe care le-am dormit pe câmp, am tremurat. Am avut eșecuri, dar nu mai am probleme. Știu cum fură hoții, știu cum se organizează, știu ora la care vin și le stau în față la momentul potrivit. Zi de zi apar probleme. Acum mă uit într-o oglindă clară, nu mă uit la un perete opac.

Rep.: Cum ați caracteriza județul, acum, că locuiți de câțiva ani buni aici?

A.S.: Aș vrea să fiu un pic mai plastic. Este o situație destul de grea. În afară de agricultură, nu există nimic aici. Absolut nimic. Este o sărăcie lucie, nu poți să faci nimic. Tot ce vrei să faci, fac alții, mai informați ca tine, alții care au alte posibilități. Eu am bătături în palmă de la modul cum câștig banul, iar altul, din pix și cu gargară ieftină, trăiește fără probleme. Eu văd lucrurile astea, dar nu le pot schimba. Atunci, de ce să mai comentez? Eu știu ce am de făcut la mine în firmă, nu mă interesează nici dreapta, nici stânga, nici centrul. Nu mă interesează la modul că nu mă implic, dar vreau să știu unde trăiesc. În rest, eu nu mă regăsesc în nicio formulă de felul ăsta.

Rep.: Știu că aveți o poveste de viață interesantă. Cum a fost copilăria dumneavoastră și cum a fost evoluția în viață?

A.S.: Copilăria a fost grea. Am fost un copil foarte sărac. Sărac ieșit din comun. Sărăcia ori te prostește, ori îți bagă mințile în cap. Depinde ce alegi. Au fost momente în care nu aveam ce mânca, nu aveam în ce mă îmbăca. Exista și atunci un orășel al copiilor și mă uitam cu râvnă. Adunam și mâncam coji aruncate de portocale. Rezumând, a fost o copilărie grea. La vârsta copiilor mei, eu munceam în sere, culegeam roșii, făceam lădițe, mă duceam să fac acoperișuri, garduri. Nu am avut altă șansă decât munca. Nu avea cine să-mi dea. Am zis că niciodată nu vreau să mai sufăr cum am suferit în copilărie. A fost foarte greu. La școală nu am avut posibilitate să mă duc, decât după ce m-am apucat de sport. Am devenit, fără să-mi dau seama, bun. Când am ajuns campion național, după numai șase luni de zile, nu știam ce e ăla campion național. Am văzut că toată lumea mă felicită, toată lumea îmi dă atenție. Am avut un antrenor care mi-a fost ca un tată. De acolo a pornit performanța, de acolo s-a schimbat și viața mea. Dacă mi se întâmpla ceva, fiind un copil sărac, nu puteam să spun: tati, m-a bătut ăla. Pur și simplu, te bateau de te rupeau sau învățai să te aperi. Viața te învață. A fost foarte greu, dar acum este foarte bine.