25, iunie, 2018
Breaking News:

Campioana balcanică Magdalena Dudeanu: ”Performanța se face cu foarte mult efort, dar dacă ar fi să o iau de la capăt, aș trăi aceeași poveste”

Monica Vasilescu

magda dudeanuDin modestia sportului teleormănean s-au evidențiat în cursul vremii câțiva sportivi valoroși, care au adus prestigiu țării și, implicit, județului, prin performanțele obținute la nivel înalt. Magdalena Ristea Dudeanu este, fără doar și poate, un performer cu care Teleormanul se poate lăuda și pe care ar trebui să-l aprecieze mult mai mult, fiind una dintre cele mai bune trăgătoare la tir pistol și aer comprimat. Prezentă pe podiumul campionatelor naționale de peste 20 de ani, Magda a Teleormanului a devenit cel mai longeviv sportiv de înaltă performanță din județ și se mândrește cu reușite de amploare, țintind distincții de valoare precum: maestru al sportului (1998), finalistă la Campionatul European de la Munchen și campioană balcanică (2000). Deși e plină de candoare și feminitate, ține pistolul cu fermitate și nu pune eticheta niciunui sport, că ar fi strict pentru bărbați sau femei.

Despre începutul său, Magdalena ne-a povestit că prima sa competiție a avut loc după numai șase luni de pregătiri. Undeva în luna iunie a anului 1990 a participat la un concurs, la Bacău, unde a scos o normă foarte bună, fapt care i-a impresionat pe cei care au avut încredere în ea încă din primele momente. De atunci, a câștigat foarte multe competiții, cel mai notabil fiind cel de la Sofia. Titlul de campioană balcanică și finala de la europene au încununat întreaga sa carieră, este de părere sportiva, catalogând performanța ca fiind cea mai dragă ei. Asta și pentru că până atunci, de 15 ani, nu mai intrase o trăgătoare la pistol cu aer comprimat într-o finală europeană, și nici până în prezent nu a mai intrat nimeni din România.

Începând cu anul 1992 este componentă a lotului național, dar nu a uitat o clipă de CST Alexandria, despre care povestește cu mândrie că este o secție fanion de 25 de ani, având, negreșit, an de an, performanțe la nivel național. Clubul la care activează a ieșit pe primul loc pe federație la medalii pe echipe și se află în top patru ca și cluburi care au obținut medalii la competițiile naționale.
Cu Magda Dudeanu poţi să discuți despre tir, dar şi despre Dumnezeu, educație sau prestanță. Consideră că tirul este un sport psihic și, pe lângă îndemnare, calm, viteză de reacție şi determinare, pentru a fi buni sportivi, își dorește ca elevii săi să aibă ceva de spus la nivel intelectual. Având experiența dobândită în nenumăratele competiții, alături de dorința de a contribui la dezvoltarea armonioasă a adolescenților și la perfecţionarea personalităţii lor, a ales să devină antrenor în sportul în care nu există adversari, ci doar parteneri de competiţie, după cum îi place să creadă. Cu toate aceste principii, Magda are convingerea că inteligența și talentul duc la obținerea unei cifre, dar numai munca duce la performanță.

Ca antrenor a vizat mereu să aducă un suflu nou tirului teleormănean, să le spună noilor trăgători tot ceea ce a învățat în mulți ani de experiență, pentru a nu mai fi nevoie de timp îndelungat până ca aceștia să obțină medalii importante. De trei ani, grupa pe care o pregătește merge din record în record, obținând medalii semnificative. Se ocupă și de sportivi care fac parte din lotul național.

În sala în care face antrenamentele, Magda a înrămat fotografii și cuvinte de suflet ale oamenilor frumoși pe care i-a cunoscut în decursul carierei sale. Despre Florin Dumitru spune că a fost omul care a știut să îmbrace frumos succesul său, iar antrenorul Cristian Drozd i-a insuflat încă de la început gândul că dramul de talent pe care îl are și multă muncă depusă o pot face să ajungă în vârful ierarhiei. Fapt care s-a adeverit.

A făcut sacrificii de toate felurile pentru sportul iubit, dar spune că nimic nu se compară cu momentul de pe podium, când i se pune medalia la gât. ”Pe lângă multă muncă, avem și satisfacții. Mai o premiere, mai o medalie, mai o alimentație… dar cel mai de preț moment este cel în care te afli pe podium. Este o senzație unică. Nu poate fi exprimată”.

Trage în ţinte cu precizie de neegalat și nu regretă nicio clipă pasul făcut către acest domeniu. ”Tirul a fost cel care m-a primit cu brațele deschise în momentul în care m-am înscris la Facultatea de Sport. Performanța se face cu foarte mult efort, dar dacă ar fi să o iau de la capăt, aș trăi aceeași poveste. Nu regret că nu am plecat la o echipă cu renume. Aici mi-a fost bine, aici sunt oamenii care sunt alături de mine și aici am avut uși deschise peste tot. Am fost o privilegiată. Întotdeauna am simțit că Dumnezeu are grijă de mine, nu doar în sport, ci și în viața de zi cu zi. Am făcut din plăcerea mea o meserie. Este atât de mare lucru și la atât de puțini oameni li se întâmplă asta…”

Cu toate că are în palmares sute de distincții, una mai importantă ca alta, cunoștințe dobândite în poligoanele lumii și plăcerea de a le împărtăși altora, sportiva noastră are și un regret: acela că nu s-a calificat la jocurile olimpice. Probabil, i-a lipsit echipa din spate și vorbele care, uneori, fac mai mult decât alt mod de susținere, dar timpul nu este pierdut, fiindcă știm că tirul nu are limită de vârstă și nici Magda nu simte dorință de delăsare.

Lasă un răspuns