17, noiembrie, 2017
Breaking News:

Camerata Cantoria revine! Nicolae Doboș reunește poezia cu muzica, la Alexandria

Monica Vasilescu

Muzica autentică a Trupei Arhaic va răsuna într-un nou spectacol de excepție. Lumea toată poate lua parte la un concert susținut la Primăria Alexandria de către cei care mențin în actualitate cântecul frumos. Este vorba despre concertul de muzică și poezie Camerata Cantoria, organizat de Centrul Judeţean de Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Teleorman, care va avea o nouă ediție, vineri, 20 octombrie, începând cu ora 18.00, cu intrare gratuită.

Pe lângă cunoscuta Trupă Arhaic, acum în formulă cu artistul Nicușor Lină, la spectacolul programat să aibă loc mâine vor participa, în recital de poezie, Silvia Ureche, Cristina Maria Firoiu, Cătălin Codru și Mircea Domnaru. Pe lângă muzica celor de la Arhaic, evenimentul va fi încununat de un recital al folkistului Eugen Avram.

Camerata Cantoria este o acțiune culturală inițiată de Nicolae Doboș pentru a aduce plus valoare activităților similare din Teleorman, extrem de puține ca număr. În cadrul preocupărilor de a înnobila spiritul uman, fondatorul evenimentului, lider al Trupei Arhaic, pe care, deopotrivă a înfăptuit-o, își dorește regăsirea farmecului poeziilor scrise de marii poeți români și atragerea spre o aprofundare a lor.

Lasă un răspuns