21, octombrie, 2018
Breaking News:

Bogdan Diaconu, despre Dragnea, la Teleorman: ”Are lesa pusă”

Monica Vasilescu

PRUDeputatul Bogdan Diaconu, președintele Partidului România Unită, s-a aflat, astăzi, la Teleorman pentru a participa la o întâlnire cu activul de partid, urmată de o conferință de presă, la prezidiul căreia au stat și cei doi lideri ai formațiunii județene, Gabriel Florea și Dumitru Goldbach. ”Am venit astăzi la Teleorman cu plăcere. Am avut prima conferință statutară a organizației PRU, în urma căreia a rezultat o conducere legitimă, aleasă statutar, în frunte cu domnul președinte Gabriel Florea, pe care îl felicit pentru ceea ce a reușit să facă într-un timp scurt. Sunt convins că organizația de la Teleorman va avea un rol determinant în atingerea obiectivelor pe care PRU și le-a fixat, atât pentru alegerile locale, cât și pentru alegerile parlamentare din toamna acestui an. Sunt convins că drumul tinerei noastre organizații de la Teleorman va fi unul greu, dar va fi unul frumos, va fi unul cu multe piedici din partea concurenților politici, dar va fi încununat de mult succes la finalul de etapă al acestui an electoral”, a declarat președintele PRU – Bogdan Diaconu.

”Nu vom face alianță preelectorală nici cu PSD, nici cu PNL”

Întrebat dacă există posibilitatea unei alianțe politice de viitor cu PSD, partidul pe care Bogdan Diaconu l-a părăsit pentru a înființa PRU, acesta a lăsat să se înțeleagă faptul că parcursul său în partidul rozelor a fost conform zicalei: spun ca voi și procedez ca mine. ”Eu chiar dacă am făcut parte din PSD, am reprezentat un curent naționalist. Primul moment în care am vrut să demisionez din PSD a fost în seara de 9 decembrie 2012, la ora 21.00, atunci când când cunoscusem rezultatul din colegiul meu, cel mai bun scor înregistrat de USL în București. Atunci, co-președintele USL, prim-ministrul Râmâniei, a invitat UDMR la guvernare în mod nejustificat. Mi s-a părut total nedrept pentru România ca prima intervenție a câștigătorului alegerilor să-l invite pe Kelemen Hunor alături, la guvernare, având în vedere că el a luat parte la jefuirea țării. Nu vom face alianță preelectorală nici cu PSD, nici cu PNL. Vom merge singuri în alegeri, de la cea mai mică comună, până la cel mai mare municipiu. Vom merge singuri atât la locale, cât și la parlamentare”.

Referitor la procesul tergiversat în care Liviu Dragnea a fost condamnat, în primă instanță, la închisoare cu suspendare, Bogdan Diaconu consideră că ”Dragnea are lesa pusă și trebuie să acționeze conform înțelegerii”.

Reprezentanții PRU au mai spus că, în Teleorman, au 14 organizații constituite și altele în curs de realizare. Până acum, cei din PRU au stabilit doar câțiva candidați pentru alegerile locale din 5 iunie 2016, dați ca siguri fiind prim-vicepreședintele PRU Teleorman și președintele organizației Alexandria – Dumitru Goldbach – care va candida la Primăria Alexandria și președintele PRU Teleorman – Gabriel Florea – care va deschide lista consilierilor județeni.

Lasă un răspuns