22, noiembrie, 2017
Breaking News:

Balta Suhaia, un Paradis cu interdicție

balta4Carmen Dumitrescu
Cunoscută ca “Delta Teleormanului”, balta Suhaia este o zonă care ar putea include județul pe harta turistică a țării. Protejată de lege și concesionată de omul de afaceri Ioan Niculae, balta, de o suprafață însemnată, este situată în sudul județului Teleorman, în comuna Suhaia, într-o zonă în care amatorii de frumuseți naturale pot zări uneori egrete, mistreți și fazani. Văzută de departe, balta este impresionantă, la fel ca și amenajările de la malul ei, rezultate, cu siguranță, din efortul imaginativ al unui peisagist, pentru că, rareori teleormănenii au ocazia să vadă în județul lor arbuști și arbori ornamentali desenați, parcă, cu pensula unui pictor talentat. La fel sunt și spațiile de protocol pe care Niculae le-a realizat acolo, în intenția de a crea, într-o comună săracă din Teleorman, un adevărat colț de rai, la care oamenii fără statut special au acces doar în timpul sezonului de pescuit, în schimbul unei taxe de 30 de lei pe zi. În restul vremii, balta este păzită cu vigilență, astfel încât sunt slabe șanse ca pasionații de turism să poată vizita Delta Teleormanului și să se bucure de una dintre puținele frumuseți naturale ale unui județ rupt din circuitul turistic național. Unii spun că a fost și mai rău. Pe vremea lui Dinu, nimeni nu putea circula pe dig, fără a-și asuma riscuri imense. Alții spun că situația nu s-a schimbat nici acum în bine, balta devenind… o afacere profitabilă.
O arie protejată… excesiv
balta 2balta1Potrivit specialiștilor din domeniul mediului înconjurător, Balta Suhaia se înscrie în rândul celor mai tinere arii protejate din România, fiind și sit de protecție specială avifaunistică. În plus, din anul 2012, lacul este recunoscut ca și sit Ramsar, prin Convenția Internațională privind Zonele Umede. În perimetrul acestei arii protejate își află hrană și cuib zeci de specii de păsări, pești și mamifere protejate prin lege. Stârcii, rațele roșii, cormoranul mic, călifarul, barza neagră, barza albă, egreta mică, toate aceste specii protejate de păsări pot fi zărite în zona Bălții Suhaia, pe care, din păcate, majoritatea teleormănenilor o găsesc atractivă pentru fondul de vănătoare, nu și pentru frumusețea pe care ea o conferă întregii zone, contribuind la o creșterea atractivității județului din punct de vedere turistic. Și, din păcate, vreme îndelungată acest lac din Lunca Dunării, ce se varsă în râul Călmățui, a fost supus exploatării, braconajului și incendierii ilegale a vegetației, ceea ce a afectat, într-o măsură care încă se mai poate percepe, habitatul păsărilor și nu numai al lor. În acest moment, vizitele în interes educațional se pot efectua doar în grupuri organizate, cu acordul Agenției pentru Protecția Mediului Teleorman și, bineînțeles, al celor care au concesionat balta. În cazul lipsei unui astfel de acord, accesul la baltă rămâne interzis iar angajații spațiului amenajat de pe malul ei sunt necomunicativi, ca și cum ar proteja un obiectiv militar.
Are balta pește… și locuri de muncă
balta 3Balta Suhaia a intrat în atenția publicului larg în anul 2009, când omul de afaceri Eduard Dinu a fost la un pas să fie linșat de locuitorii comunei Suhaia, care adunaseră frustrări de-a lungul vremii legate de comportamentul violent manifestat, spun ei, de afacerist. Ulterior episodului, pe jumătate comic, pe jumătate dramatic, Eduard Dinu și-a vândul activul său – clădirile, pepinierele – lui Ioan Niculae iar primăria a concesionat doar lacul, pe care îl avea în posesie, grupului de firme atât de faimos în Teleorman. Cu intenții dintre cele mai bune, spune primarul din Suhaia, Cristi Barbu.
Pentru că el are convingerea că Ioan Niculae poate face lucruri importante pentru acest județ și speră ca succesul înregistrat la Zimnicea în materie de creare de locuri de muncă să se repete și în comuna lui: “În acest moment, balta este concesionată firmei InterAgro. De când am concesionat-o noi, din 2010, Ioan Niculae a promis că în doi sau trei ani de zile va permite accesul oamenilor pe digul comunal, a promis că va lăsa lumea să meargă la pescuit sportiv, contra-cost, bineînțeles, a promis că va face un magazin de pește pe raza comunei. Eu, în 2014 am atenționat-o pe doamna director Pătrănescu și i-am spus: “Vedeți că aveți niște clauze în contract! Noi înțelegem că ați băgat puiet și ați băgat și în 2014 și nu e bine să vânați, așa că nu puteți deschide magazinul de pește în comună, dar vedeți că în contractul de concesiune este un articol în care e stipulat că și Consiliul Local poate rezilia acest contract dacă nu sunt respectate aceste clauze.” Nu numai în instanță se poate rezilia. Consiliul local poate lua decizia să-l rezilieze, dacă promisiunile nu sunt onorate. Mi s-a spus că în 2015 va duce la îndeplinire toate promisiunile. Din 2010, de când a concesionat Niculae balta se circulă pe dig, a refăcut tot digul. Pe timpul lui Dinu nu se putea circula deloc. Firma InterAgro a depus, din câte știu eu, niște proiecte destinate întrebuințării turistice a zonei. Am înțeles că vor să facă pensiuni acolo, mai ales că aceeași firmă are și fondul de vânătoare luat și vin o grămadă de turiști. Undeva pe Dunăre are și un vas plutitor care primește turiști. Eu am încredere că acest grup de firme va face și în comuna noastră ce a făcut la Zimnicea, adică locuri de muncă. Pe mine asta mă interesează. Să avem locuri de muncă cât mai multe pe raza comunei. Dar așteptăm să vedem ce se va întâmpla, că toată lumea promite, puțini fac ce promit.”
“Când n-ai ce pune pe masă, nu-ți trebuie turism!”
Se spune că o conștiință adormită face mai mult rău decât una pervertită. Iar în momentul acesta, oamenii din Suhaia nu doar că nu conștientizează ce comoară naturală au la ei în comună, dar chiar s-au resemnat cu ideea că nu pot avea acces la bogățiile pe care Dumnezeu le-a pus la dispoziția lor, deloc întâmplător. Promisiunea locurilor de muncă, într-o comună în care majoritatea oamenilor trăiesc cu salarii minine pe economie sau din ajutoare sociale, învinge orice tip de patriotism local. Așa că nimeni nu e deranjat de paza de la porțile bălții și nici de faptul că acolo un om de afaceri le arată în fiecare zi că Paradisul există. La fel și bunăstarea. Toate construite pe neputința unei întregi comunități de a pretinde ce e al ei, în virtutea unor principii firești pe care, însă, le înțeleg din ce în ce mai puțini. Și astfel firescul se transformă în nefiresc iar ușile Paradisului sunt încuiate cu lacăte, astfel încât numai cei puțini să se poată bucura de frumusețile lăsate de Dumnezeu cu atâta zgârcenie în Teleorman.

7 comments

  1. Totul se datoreaza lui Bitanu ,,marele primar,,.
    Nu va mai fi mult si balta va reveni comunitatii din Suhaia.

  2. De ce la aceasta balta au acces doar persoane ,,trimise,, de Ioan Niculae _ ? Noi avem pureci?

  3. in primul rand aici scrie numai minciuni in legatura cu pescuitul!!!
    pe balta suhaia nu ai voie sa pescuiesti nici cu o undita :))))
    pescuitul este interzis pt pescari 😉
    au voie doar ei sa pescuiasca industrial !!!!
    pe ce a pus mana nicolaie asta sa ales praful dunaricile la fel sau dus ….acum au dat drumul la pescuit pe dunarica dupa ce ani la rand la rupt cu curent 😉 si au scos tot pestele!!!

    asa vor sa distruga si balta suhaia scot tone de peste pe zi ….

  4. multi poate sa confirme ce am scris eu mai sus 😉

    taxa de 30 lei pt pescuit este un canal numit garla lu iancu … este un canal de 30 m latime 😉

    nu mai mintiti lumea cu afirmatii false

  5. pe balta suhaia se pescuieste industrial se scot tone de peste de angajatii lu nicolaie asta si sateniii din viisoara pe partea cealalta !!!1

    o sa se aleaga praful si de delta teleormanului daca nu va face nimeni nimic 😉

    este o balta cu mare potential cu mult peste salbatic nu ce gasim pe baltile cu renume din romania ….

    un peste salbatic de dunare ….si cred ca multi ar dori un pescuit cum numai aici se poate face… dar din pacate in romania totul a fost vandut unor oameni care doresc sa faca doar $$$$

  6. aceassta balta are 1000 hectare luciu de apa ….

    sar putea tine campionatul national de crap … plus multe alte concursuri dar domnul nicolaie nu il intereseaza asa ceva …. el a pus barieri trebuie sa ceri voie la paznici ca sa intri pe drumul pe langa balta care sigur nu este al lui ….. sia facut vila langa balta a vrut sa petreaca omul cu prietenii lui de vanatoare … dar din pacate ….este in alta parte

Lasă un răspuns