19, septembrie, 2017
Breaking News:

Arta, ca o joacă! – Cursuri de canto, nai şi actorie deschid porţile consacrării talentelor teleormănene

artaCarmen Dumitrescu

Judeţul Teleorman este un judeţ cu destule talente. Din păcate, lipsa posibilităţilor de dezvoltare a făcut ca multe dintre aceste talente să se plafoneze şi să se orienteze către alte arii de activitate. Din fericire, responsabilul de Cultură din cadrul Primăriei Alexandria, Alexandra Drăguţ, şi-a luat inima în dinţi şi s-a implicat într-un proiect personal, care are chiar această finalitate: susţinerea talentelor teleormănene.

Astfel, sub deviza “Arta, ca o joacă!”, Alexandra Drăguş, prin firma ei, a deschis, începând cu data de 20 octombrie, sezonul înscrierilor la cursuri de canto muzică uşoară şi muzică populară, nai, actorie, dicţie, mişcare scenică şi dans. Aceste cursuri se vor desfăşura atât la Alexandria, la sediul Centrului Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale, cât şi la Roşiorii de Vede, al Clubul Copiilor din municipiu. Aceste cursuri se adresează copiilor şi tinerilor cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani şi vor fi susţinute de profesori de marcă, precum Magda Catone, Viorel Gavrilă şi Loredana Streche. Vestea vine ca o uşurare pentru mulţi dintre părinţii copiilor talentaţi din Teleorman cărora le era foarte greu să-şi ducă odraslele la cursuri în Bucureşti, pentru a se perfecţiona în arta preferată. De aceea, Alexandra Drăguţ se aşteaptă ca numărul înscrierilor să fie consistent încă de la început, având în vedere atât nevoia unor astfel de preocupări în rândul celor tineri şi foarte tineri, cât şi calibrul profesorilor invitaţi să facă parte din proiect.

Lasă un răspuns