13, decembrie, 2017
Breaking News:

Arhitectul Alexandriei a fost trecut pe linie moartă

mitroiCarmen Dumitrescu
Arhitectul orașului Alexandria, Mihail Mitroi, nu are nevoie de prea multe prezentări. Angajat cu state vechi în Primăria Alexandria, acesta s-a făcut cunoscut în ochii populației prin abilitățile lui profesionale, dar și printr-o atitudine amabilă, acesta reușind să se înscrie în tabăra personajelor simpatice din cadrul administrației publice locale. Cu toate acestea, nu o dată a vorbit primarul Victor Drăgușin despre faptul că Mihail Mitroi întârzie actualizarea Planului Urbanistic General al Municipiului Alexandria, amenințându-l chiar și public, cu disponibilizarea. Timpul a trecut și, oficial din motivul menționat anterior, Mitroi și-a dat demisia pe data de 4 februarie. Însă mulți cred că demisia lui Mitroi n-a fost un act unilateral de voință, acesta fiind împins în sensul menționat și din motive neoficiale. Într-o primă fază, Victor Drăgușin susține că demisia lui Mitroi a venit ca urmare a neputinței de a duce la capăt obiectivele cerute în fișa postului: “Pe mine m-a supărat povestea cu PUG-ul. În rest, nu știu dacă mai sunt și alte nereguli privitoare la activitatea domnului Mitroi. Totuși, părerea mea este că dacă există sesizări cu privire la alte nereguli, organele competente o să cerceteze”.

Despre ce sesizări ar fi vorba? Gura târgului spune că Mihail Mitroi ar fi făcut uz de înaltele sale competențe în domeniul arhitecturii pentru a îndeplini diverse lucrări unor persoane din oraș, în schimbul cărora ar fi primit bani. În contextul în care arhitectul orașului nu are voie să se implice în astfel de povești și aranjamente, se pare că la primărie ar fi ajuns diverse sesizări. Așa că e posibil ca la baza demisiei sale să se afle și o stare presantă de fapt, pe care Mitroi n-o va putea rezolva prea repede. Iar primăria pare a se fi spălat pe mâini de întreaga situație, considerând că plecarea unui om de talia lui Mitroi pe ușa din dos a instituției rezolvă lucrurile. E de prisos să contrazicem acest mod de a gândi, pentru că oricum, oamenii nu se schimbă.
Încercările noastre de a-l contacta pe arhitectul Mihail Mitroi au eșuat, acesta închizându-și telefonul de la momentul concedierii și până la momentul redactării acestui articol. Vom încerca, însă, pe parcursul zilelor următoare să aflăm și de la Mihail Mitroi dacă a demisionat sau dacă… “a fost demisionat”.