25, iulie, 2017
Breaking News:

Andrei Gheorghe: “Ce tot mințim atât? Nouă ne plac amenințările! Adrenalina ne face să scriem mai bine.”

gheorghe 2Carmen Dumitrescu

E foarte dificil să deschizi astăzi o discuție despre presă și libertate. Asta din simplul motiv că, în ultimii ani, politicienii au demonstrat că le place să facă presă iar jurnaliștii demonstrează, zi de zi, că sunt mai pasionați de politică decât politicienii înșiși. Și totuși, jurnalistul Andrei Gheorghe are, în urma unei experiențe îndelungate și notorii în mass-media centrală, răspunsuri pertinente legate de costul libertății presei. Pentru că libertatea presei vine la pachet cu niște costuri semnificative, pe care nu le poți evalua decât cunoscând sistemul din interiorul lui. Andrei Gheorghe crede că fiecare jurnalist își cunoaște prețul, chiar dacă e conștient de asta sau nu. De aceea, unii aleg să locuiască confortabil în sânul găștii politice, din care se pot îmbuiba pentru un timp, relativ îndelungat iar alții aleg să scuipe gașca politică, asumându-și presiunile și amenințările, ca pe o sursă de inspirație constantă. Cunoscând opiniile ferme ale lui Andrei Gheorghe, legate de presă și de rolul ei social, l-am contactat pentru a răspunde câtorva întrebări dificile, dar care cer un răspuns, mai ales în presa de provincie, unde puterea e mai apropiată de jurnalist decât la nivel central și, deci, influența mediului politic asupra activității jurnaliștilor este profund semnificativă.

Reporter: Crezi că trăim într-o țară în care se mai poate vorbi despre libertatea presei? Mai e “libertatea presei” un concept sustenabil?

Îmi aduc aminte că la un moment dat, Voiculescu îmi zicea: “Ai lucrat pentru mine!” și i-am atras atenția că din punctul meu de vedere, eu lucrez pentru mine, nu lucrez pentru nimeni altcineva.  Și noi toți lucrăm pentru noi. Lucrăm cu un X sau cu altul împreună, pe punem capitalul laolaltă, dar lucrăm împreună. Niciodată să nu lucrezi pentru nimeni! Doar pentru familia ta, pentru tine și pentru prieteni de-ai tăi! Așa că răspunderea a e ta. Individuală. Nu e a mogului, a arhimandritului… Ești tu cel care acceptă sau nu. Bine, tu poți să spui: “Dar ce să fac, că mor de foame!” și eu îți voi răspunde: “Caută-ți altă profesie! Profesia asta nu se face furând, pentru că, de fapt, dacă așa alegi să procedezi, tu pactizezi cu diavolul!” Așa că libertatea e a noastră, la fel cum și răspunderea e tot a noastră. Fiecare dintre noi e profund liber și responsabil de tot ceea ce face… E adevărat că la nivel macro putem să argumentăm că e greu să te ridici în fața corporațiilor, a holding-urilor și trusturilor de presă și, de ce nu, a evreilor… Dacă ultima parte te face să râzi, poate că și prima ar trebui să-ți trezească aceeași reacție. Pentru că e absurd. Hai să încercăm să definim! Cred că e mult mai greu în provincie. Pentru că, cu cât e mai aproape, puterea e mai puțină… Dacă te dă afară de la unul din cele două ziare existente pe piață, e foarte greu să te duci la…. celălalt. Care, uneori, nici nu există. Sau, dacă există, te pune în situația de a scrie pe un ton care nu e al tău. Așa că toate discursurile mele fandosite pălesc în fața unui critic, a unui copil, în fața unei datorii. De aia libertatea tot tu ți-o construiești. Dinainte știi care ți-e prețul, de dinainte știi dacă te vinzi pe viață pentru o garsonieră, pentru că tu știi de dinainte ce aștepți și ce vrei. Știu că-i filosofic și nu cred că povestea asta sună bine în urechile presei din provincie. Și chiar nici în urechile jurnalistului din București. Pentru că problema reală e că există în România un spirit de gașcă pe care, dacă îl lăsăm netemperat, necontrolat, poate crea niște adunături de hiene care rup cu dinții din cadavre și împroașcă totul în jur cu fecale. Fiecare dintre aceste hiene e curată și minunată în interiorul găștii, trăind din corupție și hoție, funcționând la comandă, șantajând, mințind. Dar aparteneța la gașcă te face sănătos. Căci dacă noi toți zicem că Băsescu a dat jos avionul ucrainian, credem. Și dacă credem, atunci aia e realitatea. Și pe București, în momentul ăsta, e simplu. Zici: “Ia hai să vedem găștile!” Pui degetul pe hartă și găștile sunt: Ghiță, Voiculescu, Petrescu, Popescu. Sunt ca găștile de infractori. Poți să pui harta României și poți să stabilești care sunt găștile de derbedei, găștile de infractori și găștile de mici presari  înfipți, așa cum stau căpușele, în pulpele grase ale Puterii.

Tu crezi că mai există profesioniști în jurnalismul românesc?

Da! Și îi cunosc… Majoritatea au un parti-pris, pe care îl execută conștient sau inconștient. Liberi, profesioniști sunt puțini. Și rezistă cu greu… Dar presa acum, în acest moment, excluzând PRO-TV-ul, care acum este într-un măcel fratricid, curge sânge pe coridoare, mai e Antena habotnică a anusului profesoral, mai e B1 sau “nici noi nu știm ce căutăm aici, dar…” şi alţi câţiva.

Tu știi despre proiectul nostru. Crezi că doi jurnaliști, care fac, să zic, un credit bancar și-și deschid un ziar al lor, au vreo șansă pe termen lung să supraviețuiască pe piața media din România, chiar și la nivel de provincie?

E foarte greu să faci chestia asta și, dacă o faci, ai nevoie de 5 ani de zile ca să fii sigur că ai reușit…

De ce 5 ani?

E un termen în care trebuie să construiești fără să furi, fără să minți, fără să fii sluga nimănui. Trebuie să contruiești încetul cu încetul și să fii dispus să ai răbdare. Nu trebuie să-ți lipsească credința în proiectul tău, la fel cum nu trebuie să-ți lipsească viziunea. Și trebuie să ai rezistență la presiuni, amenințări. Deși… să fim serioși! Ce tot mințim atât? Nouă ne plac amenințările! Adrenalina ne face să scriem mai bine. Nouă ne place să fim amenințați. Cum îți zice ăla că te omoară, cum te simți mai bine. Eu vă urez libertate și noroc financiar , să veniți într-o zi la redacție și să găsiți posibilitatea de a face mulți bani, dintr-o dată, nemeritați. Și dacă nu o faceți pentru a câștiga bani, nu gândiți sănătos. Nu puteți să mergeți acasă fără bani, că vă bateți joc de familiile voastre. Nu e sănătos să rupi din carnea copiilor tăi și a familiei tale ca să îți îndeplinești un vis. E foarte bine s-o faceți pentru bani. Nu pentru o ideologie, nu pentru o credință tâmpită, ci pentru că vă doriți să obțineți un produs bun, care să fie cerut pe piață, să vă aducă stimă, succes și o viață frumoasă.

Dacă ai putea da timpul înapoi şi ai putea să alegi din nou, ai avea aceeasi opţiune din punct de vedere profesional?

Da. Pentru că eu nu cred în schimbări. Şi n-aş schimba niciodată profesia asta cu alta. Mi-a dat şansa să cunosc oameni extraordinari, să interacţionez cu personaje remarcabile, pe care altfel nu le-aş fi cunoscut, să particip la evenimente la care altfel n-aş fi participat şi, atunci când a fost posibil, mi s-a dat şansa să schimb câte ceva. Şi am evoluat mereu. Eu la evoluţia asta n-aş renunţa, chiar dacă aş putea să o iau de la capăt… Nu recomand profesia asta nimănui. Pentru că ea presupune har. Dacă nu-l ai, e degeaba… Un medic imbecil e un medic imbecil, la fel cum un ziarist fără har e un ziarist fără har. Ambii pot profesa, dar… probabil ar fi trebuit să aleagă altă profesie. Totul e să te remarci acolo unde profesezi. Dacă te remarci ca ziarist sau nu, e o chestiune de vocaţie. Eu nu aş recomanda această profesie, aşa cum n-aş recomanda-o pe nicio alta. Fiecare decide singur dacă are sau nu vocaţia presei.

Lasă un răspuns