liberinteleorman.ro

Andreea Paul, la Suhaia: „În Teleorman, nivelul de trai este unul dintre cele mai scăzute din țară”

Monica Vasilescu

Andreea - CristiLiderii partidelor umblă, în aceste zile de campanie electorală, prin toată țara pentru a duce peste tot mesajul politic propriu. Prim-vicepreședintele ACL, Andreea Paul (Vass), a venit la Teleorman să povestească despre situația actuală a partidului, despre starea de fapt a județului nostru, dar și despre perspectivele țării.
Popasul făcut de Andreea Paul a fost la Suhaia, acolo unde, a spus aceasta, nu a venit întâmplător, ci pentru a se întâlni cu unul dintre cei mai buni primari ai Dreptei, Cristi Barbu, care îi este și prieten. În cadrul unei conferințe de presă, înainte de a lua parte la ziua comunei Suhaia, Andreea Paul și-a exprimat speranța că teleormănenii nu se vor mai lăsa influențați de cadouri sau de promisiuni electorale și vor vota așa cum consideră de cuviință, având multe motive să nu mai creadă în ”cai verzi pe pereți”.
”În Teleorman, nivelul de trai este unul dintre cele mai scăzute din țară. Vin din Nord, din Țara Oașului, unde se regăsește cea mai bogată localitate din România – Certeze, în Teleorman, unde găsim cea mai săracă localitate – Necșești. Concret, un salariat teleormănean duce acasă un salariu cu 516 lei mai mic decât un salariat mediu în România, iar un pensionar primește cu 116 lei pensie mai mică decât un pensionar mediu în România, iar asta înseamnă că pune pe masă cu patru pâini mai puțin decât cel cu care comparăm. Aici, de bine, de rău, mai au un venit, dar sunt foarte mulți șomeri în Teleorman. După ce vorbim de probleme, trebuie să vorbim de soluții și vă spun că avem nevoie de lideri autentici de Dreapta, care știu că soluția la sărăcie este munca, soluția la sărăcie este educația, soluția la sărăcie este investiția, soluția la sărăcie este lucrul bine făcut”, a spus deputatul Andreea Paul. De la declarațiile pentru presă, aceasta a plecat între oameni, a dansat și a vorbit cu fiecare suhăian care a avut ceva să-i spună.

A șaptea ediție a comunei Suhaia
Deși sărbătoarea comunei se desfășoară anual de Sfânta Parascheva, aniversarea a fost decalată la sfârșit de săptămână, pentru a putea participa cât mai multă lume. Sâmbătă, în jurul scenei amplasată pe stadionul comunal, câteva sute de localnici au răspuns prezent invitației primarului de a petrece câteva ore cu cântec și voie bună, așa cum au fost obișnuiți în ultimii șapte ani. Ca de obicei, Cristi Barbu a oferit diplome tuturor copiilor care au împlinit 18 ani și cuplurilor care au aniversat 50 de ani de căsătorie, neuitând să le transmită oamenilor un mesaj electoral.
Încântarea artistică a fost făcută de artiști precum: Emilia Dorobanțu, Victorița Lăcătușu, Olguţa Berbec, Virginica Neagu și Leonard Petcu, întreaga manifestare desfășurându-se sub egida distracției, fiindcă la sărbătoarea din Suhaia horele nu contenesc, oamenii nu se opintesc, doar profită de moment și îl trăiesc.

Suhaia

Advertisement

Monica Vasilescu

Monica Vasilescu este redactor Realitatea.net și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

1 Comment

  1. Daca nivelul de trai e unul dintre cele mai scazute din tara eu ma impusc. Priviti pozele,daca vedeti hainele oamenilor rupte sau nespalate ..ma rog.. pe ei. Nu stie primarul cum sa traga la el..da-o-n-colo de treaba..

    Pai treceti prin sat/comuna si aruncati o privire caselor,rar casa darapanata/neRefacuta.

    Nu am ce sa mai comentez.Nu m-am putut abtine.Bataia asta de joc!!

Dă-i un răspuns lui Marius Ionel Anulează răspunsul

Your email address will not be published.

Publicitate


Articolul precedent

Biorezonanța în Teleorman – mister pentru unii, soluție ultimă pentru alții

Următorul articol

Ingineriile financiare la drumul Teleormanului ”leagă la mâini” gruparea PSD

Cele mai recente articole de Actualitate