19, iunie, 2018
Breaking News:

Am primit, publicăm. Sunt oare tinerii liberi în Teleorman când dreptul de a crește din punct de vedere intelectual și moral ne este furat?

Încep prin a spune că vă admir mult pentru munca pe care ați depus-o în ultimii ani, pentru faptul că deși trăim într-o societate plină de prejudecăți, dumneavoastră aveți curajul să vă faceți glasul auzit, chiar dacă câteodată ajunge la urechi surde. Vă admir, deoarece nu vă sfiiți în a spune lucrurilor pe nume și că aveți curajul să vă ridicați pentru valorile în care credeți și care, din păcate, societatea românească, mai ales cea teleormăneană, începe să le uite.
Nu sunt în măsură să judec faptele oamenilor care au mai mulți ani în spate decât mine. Am învățat că acest drept se câștigă odată ce ai realizat ceva, însă nu pot să întorc privirea de la faptul că pentru mulți elevi dornici de a se realiza județul nostru le pune bețe în roate.
Ca mulți elevi din Teleorman, m-am înscris la concursul internațional de engleză Public Speaking. Am muncit să îmi fac discursul, la fel ca și ceilalți concurenți, pentru a afla că inspectoratul nu va organiza acestă competiție pe motivul că cel responsabil până acum nu mai vrea să o facă. Drept urmare, anul acesta, elevii din Teleorman nu își vor mai putea face auzite ideile la Public Speaking.
Ne este negat dreptul de a participa la concurs, având în vedere că ne-am înscris încă din decembrie și ne-am pregătit și discursul. Ne este furat oare dreptul de a ne exprima în mod liber, de a gândi independent? Nu am avut niciodată îndoiala că se vrea o generație de proști, ușor de manipulat. Totuși, consider că este un gest josnic. Pentru unii dintre noi, acest concurs este vital pentru scrisoare de aplicație la universitate, pentru viitorul nostru. Vă întreb, sunt oare tinerii liberi în Teleorman când dreptul de a crește din punct de vedere intelectual și moral ne este furat?
Nu vă cer să mișcați munții din loc, să îndreptați situația de anul acesta poate când e deja prea târziu. Vă rog doar să faceți cunoscută această întâmplare pentru ca viitoarele generații să poată participa la acest concurs. Eu am mai fost de trei ori la acest concurs, am trăit această experiență, am învățat din ea, dar îmi doresc ca și cei care vin din urmă să poată să învețe, să nu le fie luat acest drept.
Dacă pentru întâlnirile domnului Dragnea se poate găsi o soluție de a se organiza, sunt sigură că măcar jumătate din efort se poate face și pentru concurenții de la Public Speaking. Gândesc că și Primăria ar putea să se implice în rezolvarea acestei situații, ținând cont că din toate județele din România, doar elevilor din acest județ li se ia dreptul de a participa la un concurs școlar.”

Lasă un răspuns