22, mai, 2018
Breaking News:

Almăjanu şi Bitanu’ se “unifică” astăzi

Carmen Dumitrescu

Marin AlmajanuÎn timp ce în toată ţara, libitanuberalii şi democrat-liberalii se uniseră şi “de facto”, în Teleorman situaţia a rămas incertă. Până astăzi, în a şasea zi din luna martie, când se vor aşeza la aceeaşi masă Almăjanu şi Bitanu’, din dorinţa unificării Dreptei politice teleormănene. Şi pentru că ne aflăm încă sub influenţa babelor, dacă e să privim la vremea de afară, atunci baba noului PNL pare a fi una furioasă. Şi pe bună dreptate! Că trebuie să nu cunoşti deloc personajele implicate, pentru a-ţi imagina că lucrurile vor merge ca unse în interiorul acestei noi structuri politice. Nu ştim dacă Niţulescu se va prezenta la întâlnire, dar este cert că Almăjanu şi Bitanu’ vor conduce şedinţa, programată pentru ora 11.00.

UPDATE:

Potrivit surselor noastre, unificarea s-a produs în bune condiţii, Bitanu’ fiind acum şi co-preşedintele noului PNL. Maria Stoian a fost desemnată drept purtător de cuvânt al partidului.

 

Lasă un răspuns