15, august, 2018
Breaking News:

Alegeri a la Caragiale, cu pază și strigături, la PNL Alexandria. Murar și-a câștigat partidul pe care îl merită…

Carmen Dumitrescu

A fost odată ca niciodată PNL. A fost! Acum, noi nu știm ce e acest PNL, dar avem convingerea că mai avem încă multe de învățat despre politică. Și mai ales despre alegeri interne. Căci am participat, în calitate de jurnaliști, la multe alegeri interne, și la PSD, și la PNL, și la PDL, și la PP-DD și chiar și la PRM. Dar ce am văzut astăzi la PNL Alexandria  a fost ceva cu totul și cu totul deosebit. La intrarea în sala Tipoalex, acolo unde s-au ținut aceste alegeri, se găsea o firmă de pază, care făcea selecția participanților, în funcție de plata cotizației, a locului de muncă (favorizați fiind angajații Rulmentul), a unei liste și tot așa. S-a lăsat cu strigăte, cu îmbrânceli și cu nervi, dar momentul a trecut, după ce toată lumea s-a văzut în sală. Acolo, Gabriel Nădrag, acest Trahanache al zilelor noastre (e un personaj din Caragiale, domnule Nădrag!), repeta obsesiv: „Mai aveți puțintică răbdare!”, în timp ce demonstra că nu are habar nici ce e statutul unui partid, nici ce sunt alea alegeri în democrație, nici bun simț, nici discurs… Ce, mai! Nădrag are toate datele necesare pentru a deveni un politician de marcă al timpurilor pe care, în mod tragic, le trăim. Singurul moment mai de Doamne ajută din cadrul evenimentului, înainte ca presa să fie dată afară din sală, a fost discursul candidatului Cătălin Dumitrașcu, care a spus celor prezenți: „Candidatura mea de astăzi e o formă de protest. Sunt două tabere aici: cea a lui Titirișcă și cea a lui Murar. Eu nu mă aflu în niciuna. Dar candidez ca să vă spun să nu votați așa cum vi s-a zis, ci să votați cu mintea voastră!” Cătălin a obținut 8 voturi. Dar, odată cu ele, tot respectul nostru. În rest, toate discursurile au fost slabe, lipsite de substanță și total pe lângă adevărata problemă a PNL: lipsa de unitate.

S-a votat, s-au numărat voturile și a câștigat Mihai Murar. Nu vom comenta cum, căci nu se mai poate schimba nimic. Așteptăm, însă, ca Murar să ne arate demisia de la AJOFM, căci noi știm că e funcționar public și nu prea e compatibil cu funcțiile din partid. În rest, numai de bine! Are exact partidul pe care îl merită.

Pentru Florin Titirișcă, vestea înfrângerii a venit ca un șoc. Cu ultimele puteri a susținut un scurt discurs de bun simț, în care le-a mulțumit susținătorilor, după care a ieșit din sală, urmat de toți cei 80 de oameni care l-au votat. Unii plângeau. A fost odată PNL! În PNL nu era circ, nu erau aranjamente pe sub masă și era multă demnitate. A fost…

Lasă un răspuns