18, noiembrie, 2017
Breaking News:

Acuze de împărțire a banilor în mod discreționar la Consiliul Județean

Monica Vasilescu

Inegalitatea se exprimă financiar la Consiliul Județean Teleorman. Asta consideră unii consilieri ai Opoziției, care nu au fost de acord cu proiectul privind repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a cotei de 20% din sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, precum şi a sumelor reţinute ca urmare a diminuării cu gradul de necolectare a unor venituri proprii, pentru anul 2015. Opt din cei nouă consilieri ai PNL au contestat lista întocmită de conducerea CJ și au reclamat discrepanțe la împărțirea banilor, așa cum fac de fiecare dată în cazul unor astfel de proiecte. Consilierul județean Florin Neagu a specificat că nu agreează modul în care s-au distribuit banii, fiindcă primarii din partidul său au fost și de această dată defavorizați.

Repartizarea politică reclamată a fost contrazisă de șeful administrației județene, cu remarca potrivit căreia împărțirea a fost făcută conform unor criterii, în urma consultării cu edilii-șefi ai comunelor. ”Au fost primării din judeţ care n-au răspuns solicitărilor noastre şi nu ne-au spus nici ce arierate au şi nici ce proiecte au în vedere. Dacă ştiţi vreun primar de la PNL care a venit la Consiliul Judeţean şi a fost tratat diferenţiat, în funcţie de culoarea politică, vă rog să-l invitaţi la o şedinţă, pentru că şedinţele sunt publice, să spună de ce crede că a fost tratat în mod diferit”, a replicat președintele Adrian Gâdea.

Hârtiile arată că printre administrațiile publice locale care au primit sume de luat în seamă se ițesc doar două-trei ce au primar de la o altă formațiune politică în afara celei aflată pe val. În rest, banii au fost distribuiți în roșu. Pentru conformitate, redăm întreaga listă cu primăriile din județul nostru care au fost vitregite sau nu de cei care aranjează lucrurile în Teleorman.

bani cj 1bani cj 2bani cj 3bani cj 4

 

Lasă un răspuns