11, decembrie, 2017
Breaking News:

Accident grav pe E70! Două persoane au murit

dsc_0204Seara trecută, un accident grav a fost anunțat la 112. În jurul orei 22.30, pe Drumul European 70, la ieșirea din Vitănești spre București, două autoturisme au fost implicate într-un eveniment rutier în care și-au pierdut viața două persoane. 

dsc_0210Conform purtătorului de cuvânt al ISU Teleorman, Gelu Dragomir: Detașamentul Alexandria a intervenit cu descarcerarea, o ambulanță SMURD, o mașina de stins, iar Serviciul de Ambulanță cu alte trei mașini. Este vorba despre două autoturisme, un Audi și un Opel Vectra, 5 victime, din care 2 decedați. 4 victime se aflau în autoturismul Opel și una în Audi. Pentru scoaterea celor 4 răniți din autoturismul Opel a fost nevoie de intervenția echipajului de descarcerare, cu echipamentul din dotare. Persoanele rănite, în stare foarte gravă, au fost preluate de SAJ și SMURD și transportate de urgență la Spitalul Județean Alexandria. Cazul a fost preluat de către Poliție.

UPDATE: încă o persoană a decedat.

Comunicat de presă IPJ Teleorman:

In ziua de 20.09.2016, orele 22,30, inspectoratul a fost sesizat prin sistemul ”112”, despre faptul că, pe DE 70, în zona localităţii Vităneşti, s-a produs un accident de circulaţie rutieră soldat cu persoane decedate. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, care a stabilit următoarele:

In timp ce B.I., 18 ani, din mun. Roşiorii de Vede, posesoare a permisului de conducere categoria ”B”, din 03.08.2016, conducea auto ”Opel Vectra”, pe D.E. 70, km 76+50 m, pe sensul de mers Bucureşti – Alexandria, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de depăşire, în condiţii de carosabil umed, intrând în coliziune frontală cu auto ”Audi”, condus regulamentar de un cetăţean din mun. Bucureşti.

In urma impactului a rezultat decesul numiţilor:

  • B.Ghe., 39 ani, din mun. Roşiorii de Vede;

  • B.A., 19 ani şi H.T., 16 ani, ambii din com. Roata de Jos, judeţul Giurgiu, toţi pasageri în auto ”Opel Vectra” şi

  • rănirea uşoară a conducătoarei auto B.I., care a rămas internată la Spitalul Judeţean Alexandria.

In cauză s-a întocmit dosar penal.

Lasă un răspuns