20, septembrie, 2018
Breaking News:

A sunat clopoțelul !

scoalaȘcoala a început ! Festivitățile ocazionate de deschiderea anului școlar au reunit, astăzi, 14 septembrie 2015, mai-marii județului, dascăli și elevi, dar și părinți ori bunici, care au dorit să le fie alături celor mici în prima zi de școală.

Aproape fără excepţie, festivităţile de deschidere de an şcolar 2015-2016, care au avut loc în județ, s-au aflat sub semnul fastului. Cu discursuri, personalităţi şi elevi aranjați ”la patru ace”, curțile instituțiilor școlare au fost asaltate de sute de persoane. Sincere emoții i-au încercat pe elevii din ciclul primar, fiind vizibil impresionați de toată agitația din jurul lor, dar și pe cei un pic mai mari, aflați la gimnaziu, care s-au bucurat să-și revadă colegii.

Totul s-a încheiat rapid. În prima zi, unitățile de învățământ nu i-au atras prea mult pe beneficiarii sistemului de educație, elevii preferând să se îndrepte imediat după festivități către case sau către baruri, iar profesorii către treburile lor, cu brațele pline de flori…

Lasă un răspuns