25, februarie, 2018
Breaking News:

17 aprilie 1954 – Moartea liderului comunist Lucrețiu Pătrășcanu

botez Moto: „Partidul are întotdeauna dreptate. Noi toţi avem dreptate decât cu partidul şi prin partid.” – Lev Troţki

Lucreţiu Pătrăşcanu s-a născut la 4 noiembrie 1900, la Bacău, într-o familie de intelectuali de origine boierească şi cu legături în lumea politică. Tatăl său, Dumitru D.Pătrăşcanu, profesor de istorie, era prieten cu Constantin Stere şi Garabet Ibrăileanu. Copil fiind, Lucreţiu Pătrăşcanu – „Coca” cum i se spunea în familie – ar fi vrut să urmeze profesia tatălui său.

La 23 de ani, tânărul Pătrăşcanu a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, iar peste trei ani, în 1926 obţine un Doctorat în economie, la Leipzig, în Germania.

Marcat din tinereţe de injustiţia socială, el s-a alăturat mişcării socialiste şi a devenit membru al Partidului Comunist încă de la înfiinţarea acestui, în mai 1921, devine ilegalist atunci când partidul a fost scos în afara legii, în 1924.

Lucreţiu Pătrăşcanu a fost, în perioada interbelică, unul dintre puţinii intelectuali români ca nutreau convingeri comuniste, fiind totodată multă vreme figura cea mai vizibilă a comunismului românesc. A scos o serie de lucrări de istorie socială şi critică ideologică. A fost reprezentantul PCR pe lângă Comintern, în 1934-1935. În 1922, ca delegat la Congresul al IV-lea al Cominternului l-a cunoscut pe Lenin, care i-a produs „impresii profunde”.

În calitate de avocat, Lucreţiu Pătrăşcanu i-a apărat pe tovarăşii de idei care erau arestaţi. A fost şi el arestat în mai multe rânduri, iar atunci când a ajuns în lagărul de la Târgu-Jiu s-a întâlnit cu un alt comunist de marcă, care însă nu era intelectual ca el, ci provenea din rândul muncitorilor – Gheorghe Gheorghiu-Dej. De la început, cei doi nu s-au simpatizat deloc. Gheorghiu-Dej spune despre Pătrăşcanu că este un comunist de operetă, iar Pătrăşcanu despre Dej că este prea needucat ca să-i conducă pe alţii. Deşi Mareşalul Ion Antonescu s-a purtat bine cu Pătrăşcanu (era un privilegiat), el având în perioada 1942-1944 un regim de domiciliu obligatoriu într-o vilă a sa din Poiana Ţapului, nu departe de Sinaia, acesta s-a implicat profund atât în activităţile de răsturnare de la putere a mareşalului, cât şi în procesul acestuia.

În seara zilei de 23 august 1944, destinul lui Pătrăşcanu părea că intră pe un drum ascendent, el devenind ministru ad-interim la Justiţie, în primul guvern Sănătescu, constituit după înlăturarea guvernului Antonescu. Din noiembrie 1944 şi până în februarie 1948, Pătrăşcanu a fost ministrul Justiţiei, în toate guvernele ce s-au perindat la conducerea ţării, având în această funcţie un rol nefast în confiscarea justiţiei de către regimul comunist.

În timpul mandatului său s-a judecat procesul Mareşalului Antonescu, a lotului Iuliu Maniu şi a altor lideri politici sau generali ai armatei. Tot în această perioadă, fără implicarea lui directă, regele Mihai a fost forţat să abdice.

Neînţelegerile dintre Gheorghiu-Dej şi Pătrăşcanu erau, aşa cum s-a spus, vechi, însă ele s-au acutizat la începutul anului 1948.

Distins, cultivat, rafinat, politicos şi monden, Lucreţiu Pătrăşcanu era exact opusul noilor conducători ai PCR. Lipsit de susţinători în partid, înconjurat de agenţii lui Bodnăraş şi abandonat de Ana Pauker (singura membră a Secretariatului cu care avusese relaţii cordiale) Lucreţiu Pătrăşcanu era victima perfectă a sistemului epurărilor instituite după sovietizarea ţării. Gheorghiu-Dej îl ura şi îl invidia din motive personale, Chişinevschi îl suspecta de înclinaţii naţionaliste, iar ruşii nu l-au iertat pentru comportamentul său demn din timpul negocierilor pentru armistiţiu.

Destituit din guvern în februarie, Pătrăşcanu a fost arestat în aprilie 1948 sub acuzaţia de „înaltă trădare”. Anchetat de o echipă condusă de colonelul de securitate şi agentul sovietic Petr Goncearuk, Pătrăşcanu a refuzat să colaboreze cu torţionarii săi. După căderea lui Teohari Georgescu, interogatoriile conduse de ofiţeri români sadici, sub supraveghere sovietică, au devenit din ce în ce mai violente. Urmând instrucţiunile lui Gheorghiu-Dej, Alexandru Drăghici, noul ministru de Interne, era hotărât să-i smulgă o confesiune lui Pătrăşcanu, prin orice mijloace posibile. Pătrăşcanu a rezistat până la sfârşit, nu însă şi unii dintre cei pe care i-a crezut prieteni.

În primăvara anului 1954 (după 6 ani) Gheorghiu-Dej a început să se teamă că proaspătul lider de la Kremlin, Nikita Hrusciov, i-ar putea cere eliberarea lui Pătrăşcanu. Atunci, în mare grabă, i s-a regizat lui Pătrăşcanu un proces şi o condamnare la moarte. A fost executat (asasinat) în noaptea de 16 spre 17 aprilie 1954, la închisoarea Jilava, fără a ajunge însă în faţa unui pluton de execuţie.

În realitate, el a fost scos din celulă de un ofiţer de securitate, în curtea interioară a închisorii şi împuşcat în ceafă, de la spate, în timp ce se plimba pe lângă un morman de nisip.

Fostul general de securitate, Ioan Mihai Pacepa, dezvăluie în „Cartea neagră a Securităţii” că în anul 1968 – anul reabilitării politice a lui Pătrăşcanu, făcută din iniţiativa lui Nicoale Ceauşescu – a avut loc un eveniment incredibil: un colonel de securitate (cel care l-ar fi împuşcat pe Lucreţiu Pătrăşcanu) care ocupa o funcţie la Ministerul de Externe, şi-a ucis soţia şi copiii, după care s-a sinucis. El i-a scris o scrisoare lui Nicolae Ceauşescu în cuprinsul căreia recunoştea fapta sa. Astfel a fost executat, după cel mai lung proces din istoria comunismului, unul dintre cei mai valoroşi intelectuali ai României.

Morala acestei istorii, parafrazându-l pe Adrian Cioroianu, ar fi aceea că „tocmai justiţia pe care Pătrăşcanu o pusese în mâna comuniştilor s-a întors în cele din urmă împotriva sa.”

DAN BOTEZ – fragment din cartea în curs de apariţie „Lucreţiu Pătrăşcanu – destinul unui intelectual comunist”

Lasă un răspuns