15, august, 2018
Breaking News:

123 ani de la înfiinţarea jandarmeriei rurale

DSC_0490Înfiinţarea unei instituţii stabile şi eficiente pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice şi pentru respectarea legilor în mediul rural a constituit o preocupare importantă a conducerii politice şi militare a României către sfârşitul secolului al XIX-lea.

Dacă la 3 aprilie 1850 domnitorul Grigore Alexandru Ghica a semnat actul care a pus bazele legale de organizare şi funcţionare a Jandarmeriei Române, instituţia noastră s-a extins, în timp dobândind noi atribuţii datorită nevoii de ordine şi credibilităţii pe care a căpătat-o în rândul populaţiei. Deoarece structurile specializate existente în anul 1893 nu făceau faţă situaţiei complexe de pe teren, guvernul condus de Lascăr Catargiu promovează în Parlament un act legislativ pentru înfiinţarea Gendarmeriei Rurale, act normativ care este promulgat la 30 august 1893, prin Decret Regal şi este publicat în Monitorul Oficial din 1 septembrie al aceluiaşi an. Articolul 1 al legii prevedea: „Se instituie pentru toată întinderea regatului un corp de Gendarmerie rurală menit a veghea în comunele rurale la siguranţa publică, la menţinerea ordinei şi la executarea legilor.”

Jandarmeria rurală era organizată pe companii, câte o companie în fiecare judeţ, fiind subordonată Ministerului de Interne şi venea în sprijinul prefecţilor, subprefecţilor şi primarilor, pentru asigurarea serviciului administrativ în mediul rural.

Legea jandarmeriei rurale înfiinţează Inspectoratul General al Jandarmeriei care cuprindea:

  • 4 circumscripţii de jandarmi;
  • câte o companie de jandarmi la fiecare judeţ;
  • secţii de jandarmi la oraşe şi comune;
  • posturi de jandarmi la sate ( un post avea în compunere un sergent şi un caporal)

În Teleorman funcţionau:

  • o companie de jandarmi;
  • 10 secţii de jandarmi;
  • 125 de posturi de jandarmi;

În prezent, la nivelul judeţului Teleorman, efective din cadrul secţiilor de jandarmi şi ale structurilor mobile contribuie la asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă.

Comemorare General de brigadă(p.m.) ION BUNOAICA

Astăzi, 01.09.2016, începând cu ora 11.00, a fost oficiată o slujbă religioasă şi a fost depusă o coroană de flori din partea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Teleorman la monumentul „General ION BUNOAICA”, în localitatea Slobozia Mândră. În acest an  se comemorează 23 de ani de la trecerea în nefiinţă a generalului Bunoaica, fost comandant al Jandarmeriei Române în perioada 1 mai 1990-1 septembrie 1995. Generalul a căzut la datorie, la data de 1 septembrie 1995, într-un accident de elicopter în localitatea Mogoşeşti, jud. Iaşi, împreună cu alţi 5 camarazi.

În semn de preţuire şi recunoştinţă, pentru păstrarea neştirbită a memoriei fostului comandant al Jandarmeriei Române, jandarm teleormănean, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Teleorman a primit prin Ordin al Ministrului Afacerilor Interne, la 06 iubie 2005, denumirea onorifică „GENERAL DE BRIGADĂ ION BUNOAICA”, potrivit Compartimentului de Informare, Relaţii Publice și cu Publicul – reprezentat de locotenent Iacob Alexandru.

 

Lasă un răspuns