20, noiembrie, 2018
Breaking News:

1-0 pentru Florin Titirișcă în CL

Monica Vasilescu

Consiliul localAstăzi a fost ședință extraordinară a Consilului local Alexandria. Prima din noul mandat. La întrunire, lume nouă, metehne vechi. Doar consilierul local Florin Titirișcă și-a păstrat obiceiul de a cuvânta, iar experiența din mandatul trecut l-a făcut pe acesta să fie mai rezervat în declarații, mai diplomat și mai… la obiect. El a intervenit la primul proiect aflat pe ordinea de zi, cel privind darea în administrare a unui bun aparținând domeniului public de interes local al municipiului Alexandria, către Serviciul Public de Interes Local Administrația Domeniului Public Alexandria. Florin Titirișcă a atras atenția asupra unor erori de calcul. ”Vorbim despre fântâna aceea de câteva miliarde de lei care se află lângă cinematograf (între ghilimele). Valoarea de inventar este foarte mică. Cred că undeva este o problemă. Nu înțeleg de ce avem o valoare de inventar atât de mică. Este vorba despre clădirea de lângă sau este o greșeală?”

După o foială de câteva secunde, Mariana Gogoi de la aparatul de specialitate al primarului a dat răspunsul: ”Probabil, colegii de la Direcția Finanțe nu au înscris valoarea în contabilitate. Nu au operat lista de inventar”. ”Nu mai spuneți asta”, a replicat Florin Titirișcă, văzând că situația este cu mult mai gravă decât a anticipat. Salvarea a venit de la administratorul public al orașului, Ștefan Tăbăciitu, care pare că știe cam tot ce mișcă pe la municipalitate, încercând să facă nevăzută situația: ”Trebuie să actualizăm cu valoarea de inventar. Da, am înțeles. Este corect. Să se consemneze în procesul verbal”.

Aceasta nu a fost singura intervenție punctuală a consilierului Florin Titirișcă. Și la punctul al doilea, privind modificarea prețurilor/tarifelor la apa potabilă și canalizare pentru întreaga arie de operare de către S.C. APA SERV S.A, și-a spus opinia, aceea că prețul crescut se va simți în buzunarul oamenilor de rând. ”Trebuie spus că este o creștere de preț, chiar dacă ea funcționează după dispozițiile celor de la București. Creșterea este, totuși, mare și cred că trebuie să prevenim populația că facem ajustări de preț. Se duce undeva la 27%. Este o creștere foarte mare dintr-odată. Nu o să votăm acest proiect”.

Aici Florin Titirișcă l-a avut ca interlocutor pe viceprimarul Augustin Ioan, care i-a explicat cu diplomația care îl caracterizează că este vorba despre costurile de operare a rețelei de apă canal, așteptând ca directorul Apa Serv să vină în completarea a ceea ce spune. Ciprian Gurban nu a avut nimic de completat, așa că Augustin Ioan a conchis intervenția sa cu faptul că o creștere progresivă era de preferat.

La acest proiect a făcut și Ionuț Neacșu un calcul pe loc, reieșindu-i că nu e mare lucru această creștere, dar nu știm la cine sau la ce salarii se raportează când spune asta și nici nu ne mai batem capul cu absurditățile, mulțumindu-ne măcar cu faptul că acum avem un viceprimar care își merită locul.

Lasă un răspuns